Jiddu Krishnamurti

Nu este un semn de sănătate să fii bine adaptat la o societate profund bolnavă.

Trebuie sa intelegi semnificatia intregii vieti, nu doar o mica parte din ea. Din acest motiv este necesar sa citesti, din acest motiv trebuie sa te uiti la cer, din acest motiv trebuie sa canti si sa dansezi, sa scrii poeme, sa suferi si sa intelegi, toate acestea la un loc inseamna viata.

„Dacă nu începi să înţelegi viaţa de când eşti tânăr, poţi să te dezvolţi cu o urâţenie lăuntrică; vei fi monoton, gol pe dinăuntru, chiar dacă în exterior eşti plin de bani şi conduci maşini scumpe, să zicem, şi eşti plin de tine. De aceea este important să-ţi părăseşti încăperea cea mică şi să percepi întreaga întindere a cerurilor. Dar nu poţi face acest lucru dacă nu eşti capabil de iubire – nu iubire trupească sau divină, ci pur şi simplu iubire, ceea ce înseamnă să iubeşti păsările
cerului, copacii, florile, îndrumătorii tăi, părinţii şi, mai presus de orice, omenirea”.

„Întreaga noastră educaţie,toate influenţele mediului nostru ne fac să ne temem de a fi deosebiţi de vecinii noştri,să ne temem de a gândi în opoziţie cu valorile stabilite de societate şi ne determină să avem un fals respect pentru autoritate şi tradiţie.”

„Majoritatea dintre noi încercăm mai tot timpul să evadăm cumva din propria existenţă; şi acum arta reprezintă o cale uşoară şi respectabilă de a o face, ea are prin urmare un rol semnificativ în vieţile multor oameni. În dorinţa de a uita de sine, unii oameni se îndreaptă spre artă, alţii beau, iar alţii urmează doctrine religioase misterioase şi fanteziste. Atunci când, conştient sau inconştient, ne folosim de un lucru pentru a scăpa de ego-ul nostru, devenim dependenţi de acest lucru. Să depinzi de o persoană, de o poezie sau de orice altceva, ca modalitate de a te elibera de griji şi anxietăţi, chiar dacă de moment îmbogăţitoare, în final aceasta creează şi mai mult conflict şi contradicţie în vieţile noastre.”

„”Cei mai mulți dintre noi și-au dezvoltat capacitățile intelectuale – așa numitele capacități intelectuale, care nu sunt cu adevărat capacități intelectuale deloc – am citit atât de multe cărți, pline cu ce au spus alte persoane, teoriile și ideile lor. Credem că suntem foarte culți dacă putem cita nenumărate cărți de diferiți autori, dacă am citit multe și variate cărți și avem capacitatea de a face corelații și a explica. Dar nici unul dintre noi, sau foarte puțini, au o concepție originală, intelectuală. După ce s-a cultivat intelectul – așa numitul – orice altă calitate, orice alt sentiment s-a pierdut și noi avem o problemă: cum să aducem un echilibru în viețile noastre, astfel încât să avem nu doar cea mai mare capacitate intelectuală dar să avem și capacitatea obiectivă de a vedea lucrurile exact așa cum sunt – nu a oferi la nesfârșit opinii, teorii, și coduri, ci a gândi noi înșine pentru a vedea noi înșine îndeaproape ceea ce este fals și adevărat. Și aceasta mi se pare este una din dificultățile noastre: incapacitatea de a vedea, nu doar lucrurile exterioare, dar deasemenea și viața interioară pe care o avem, dacă dorim să înțelegem totalitatea.””

„Ne continuăm zi de zi istovitoarea noastră rutină. Cu câtă nerăbdare mintea acceptă un model de existență și cu câtă tenacitate se agață de el! Ca un șurub mintea se desfășoară împreună cu ideea, și în jurul ideii ea trăiește și are existența ei.

Mintea nu este niciodată liberă, maleabilă, deoarece este întotdeauna ancorată; se mișcă în interiorul unui cerc mai strâmt sau mai larg față de propriul centru. Ea nu îndrăznește să rătăcească, iar atunci când o face este cuprinsă de frică. Nu frica de necunoscut ci frica de a pierde ceea ce este cunoscut. Nu teama de necunoscut stârnește frica ci dependența de cunoscut.

Frica merge împreună cu dorința, dorința de mai mult sau de mai puțin. Mintea, cu neîncetată țesătură de modele, este creatoarea timpului; și odată cu timpul apare frica, speranța și moartea.”

Când în interior suntem săraci, găsim plăcere în spectacolele bogăției, în mii de lucruri exterioare. Când inimele noastre sunt goale, colecționăm obiecte. Dacă le putem cumpăra, le punem peste tot în jurul nostru și le dăm o importanță enormă. Dar oricât de frumos poate să fie un obiect, el încetează repede de a ne atrage; ne obișnuim cu el, iar ceea ce a fost bucurie devine oboseală.

„Pentru a vă trăi viaţa, trebuie să cunoaşteţi ce este viaţa şi pentru a descoperi ce este viata, trebuie s-o cercetaţi încă o dată. Viața dvs. nu este ceea ce vă spun despre ea tatăl sau mama dvs., societatea, profesorul dvs., vecinul dvs., religia dvs., politicianul dvs. Viața dvs. este făurită din diverse influențe – politice, religioase, sociale, economice, climatice – toate aceste înrâuriri converg în dvs. şi dvs. spuneţi: „asta este viata”.
Vă puteţi trăi viaţa numai când înţelegeţi toate aceste influenţe, iar prin înţelegerea lor, începeţi să descoperiţi modul dvs. de gândire şi de trăire. Atunci nu trebuie să mai întrebaţi: „cum trebuie să îmi trăiesc viata?”. Atunci o trăiţi.”

„Cei mai mulți dintre noi suntem obișnuiți să fim spectatori, nu participanți. Citim cărți dar nu le scriem niciodată. A fi spectator, a privi un meci de fotbal, a-i urmări pe politicieni și pe oratori a devenit o tradiție, un obicei național și mondial. Privindu-i, nu suntem doar niște privitori din afară, ci ne-am pierdut și capacitatea creatoare!
Dacă vă mărginiți a fi spectatori, veți pierde semnificația vorbelor mele; prelegerea aceasta nu trebuie ascultată prin forța obișnuinței. Nu am intenția să vă dau informații ce se pot găsi într-o enciclopedie. Ceea ce încercăm să facem este a ne urmări gândurile, ale fiecăruia dintre noi, a urmări cât putem de departe, cât putem de profund, mesajele și reacțiile propriilor noastre simțăminte. Așadar, vă rog să descoperiți cum răspundeți la această problemă, la această suferință; nu prin cuvintele altuia!
RASPUNSUL VOSTRU TREBUIE SĂ FIE PERSONAL!”