jump to navigation

Scrisoarea lui Caragiale către Vlahuţă 5 Iulie 2012

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

„Frate Vlahuta, De ce sa ne facem spaima si inima rea degeaba? La noi nu e nici mai multa nici mai putina stricaciune decât în alte parti ale lumii, si nici chiar nu s’ar putea altfel. Calitatile si defectele omenesti sunt pretutindeni aceleasi; oamenii sunt peste tot oameni. Limba, costume, obiceiuri, apucaturi intelectuale si morale, religiuni – precum si toate celelalte rezultate ale locului unde au trait, ale împrejurarilor prin care au trecut – îi pot arata ca si cum s’ar deosebi mult cei dintr’un loc de cei dintr’altul; ei însa, în fundul lor, pretutindeni si totdeauna sunt aceiasi. Nu exista pe pamânt speta zoologica mai unitara decât a regelui creatiunii. Între un polinezian antropofag si cel mai rafinat european, alta deosebire hotarâta, nu exista decât modul de a-si gati bucatele. Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rau, nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai asa, altul mai altminterea; dar, la urma urmelor, toti sunt la fel. Zi-le oameni si da-le pace!

Asadar, sa nu ne mai facem inima rea si spaima gândindu-ne ca lumea româneasca ar fi mai stricata decât altele. Nu, hotarât; neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefacut înca; nu e pân’acum dospit cumsecade. E înca nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frânta; înca nu crede în dreptate; înca nu poate scoate din sânu-i pe cine sa-i poata comanda; înca nu stie de cine sa asculte – fiindca nu are deocamdata încredere în nimeni… Fript cu lapte, sufla si ‘n brânza. N’a ajuns sa cumpaneasca bine ceea ce i se pune împotriva; si astfel înca nu întelege ca în mâna lui ar sta sa-si îndrepteze soarta si sa dispuna apoi de ‘ntregul de ea – precum e drept si precum are sa si fie odata. În fine, nu are înca destula îndrazneala sa-si rafuiasca socotelile cu „binevoitorii lui epitropi”. Dar cu vremea, trebuie sa vina si asta; trebuie sa vina si întelegerea fara de care nu poate fi o natiune sigura de avutul ei, nici de onoarea, nici de viitorul ei. Românii sunt astazi un neam întreg de peste zece milioane de suflete, având una si aceeasi limba (nu ca s’o laudam noi), extraordinar de frumoasa si de … grea, având un mod de gândire deosebit al lui, o comoara nepretuita de filosofie morala, de humor si de poezie – cu atât mai originala avutie cu cât este un amestec de mosteniri si de dobândiri antice, grecesti, slave, orientale si altele, pecetluite toate cu netagaduita lui nobila pecetie romanica, latina, care-l arata bun si netagaduit stapân al lor. Din aceasta stapânire seculara a lui rezulta si puterea nebiruita de asimilare a acestui popor, ce înca d’abia pe departe încep a-si simti importanta în lumea europeana. Si de aceea, este asa greu de ‘nteles teama ce o au unii de „înstrainarea neamului românesc”, „de alterarea spiritului national”, de… „pierderea românismului”! Sa se piarza neamul românesc! – Auzi dumneata! … Dar sa ne temem ca are sa se prapadeasca, sa se piarza, asa de azi pe mâine, pâna nici nu s’a ridicat înca bine ‘n picioare, un neam de zece milioane!… De ce?… Fiindca un Fanica oarecare, sec, n’are destul respect pentru antemergatorii progresului nostru cultural?… fiindca un mutunache maimuteste apucaturile si tonul de boulevardier parisien?… fiindca inteligente tinere îsi risipesc zadarnic vremea în a critica, în loc sa si-o întrebuinteze în a face mai bine decât au facut aceia pe care îi critica?… Tânar, batrân, face omu, individual, ce-i place si ce stie face… Ei, si? Aici nu e vorba de ce-i place unuia sau altuia sa faca; e vorba de ce poate face o lume întreaga… Si lumea îsi vede înainte de mersul ei; faca oricine ce-o pofti… Cine nu merge cu ea înainte si sta, cu gândul la sine – sa-si faca în ceafa cararea, sa critice tot fara a face nimica, sa tâfneasca de necaz ca altii au facut ceva înainte-i ori ca altii vor însemna ceva pentru dânsul – acela îsi crede ziua lui eterna; si, mâine, lumea o sa fie departe de el înainte, si el o sa se afle înapoi, departe de ea. Ba, adesea, lumea trebuie sa dea câtiva pasi înapoi, ca sa-si ia vânt spre a merge mai sigur înainte. Vai de cel ce n’a luat seama la miscarea ei prudenta!… se va gasi ratacit, ca s’a bizuit a merge cu capul înainte fara socoteala. Oamenii toti mor; unii mai de timpuriu, altii mai târzior… Dar, toti mor; dar numai unii îmbatrânesc: aceia cari nu simt ca lumea merge si ca omul nu trebuie sa se întepeneasca ‘n calcâe pe loc, ci trebuie sa se lase dus, în pasul lumii. De aceea vedem atâtia tineri batrâni si atâtia batrâni tineri… atâtia sdraveni si verzi pâna la chemarea de sus si atâtia ofiliti si muceziti înainte de a fi legat rod… … Sa se prapadeasca neamul românesc? Dar întoarca-se Oltul si Muresul de-a’ndaratelea catre obârsia lor în creerii muntilor Cicului, neamul românesc tot el, neam românesc va fi, lucrând cuminte, asteptând cu rabdare vremea când sa dea si el culturii si civilizatiei europene concursul lui specific, pe cât va fi fost înzestrat pentru asta de Pronia cereasca – fiindca oricum ne-om învârti si ne-om rasuci noi oamenii, legile care stapânesc mersul omenirii tot în mâna Proniei ceresti sunt si trebuie sa ramâna; caci a puterii acesteia nepatrunse de noi este si omenirea o aratare. Fie data în omenire parte cât mai frumoasa si neamului românesc! Dumnezeu sa te tina în sfânta lui paza! Al tau vechiu, Caragiale”

„cu un zambet plin de amaraciune, romanul numeste tara lui patria bacsisului si hatarului”.

„Mai totdeauna s-a luat la noi pasiunea drept talent!”

„Cu un zimbet plin de amaraciune, romanul numeste tara lui patria bacsisului si a hatirului.

„Moftangiul roman este: Din clasele primare pina la bacalaureat- anarchist; De la bacalaureat pina la primul examen de universitate- socialist; De la primul examen pina la licenta- progresist; De la licenta pina la slujba- liberal; De la slujba pina la pensie- conservator De la pensie incolo, impartaseste principiile tinerimii universitare…Fii sigur ca ai sa-l gasesti oriunde e vreo manisfestatie mai mult sau mai putin politica ori nepoliticoasa a a studentilor mai mult sau mai putin romani.”

Noi romanii suntem o lume in care, daca nu se face ori nu se gindeste prea mult, ne putem mindri ca cel putin se discuta foarte mult.”

„Si cite adevaruri ar trebui spuse la noi! Si cite pareri adevarate stau inchise de frica in atitea oale de os! Si, ce e mai trist, nu se bintuie numai frica de a ne spune parerea, ci si frica de a asculta, exprimata cu indrazneala, de catre altcineva, parerea noastra proprie. Tremuram ca nu cumva glasul acelui cineva sa para a fi al nostru: ne ingrozim san u tradam cumva, printr-o clipire de ochi fara voie, prin cea mai neinsemnata miscare raflexa, prin chiar mutismul nostrum, ca aceea ce s-aude un moment asa de rar este gindirea noastra de toate zilele, adinca noastra convingere de multa vreme. Trecem pe linga absurditate si nu ridicam macar o sprinceana revoltata; auzim neghiobia sin u zbircium macar dintr-o nara dezgustata; vedem imposture si ticalosi si zimbim frumos, ca la intilnirea celor mai bune cunostinte.De cite ori si la citi dintre noi nun e pare societatea noastra, cind o privim in complexul ei de activitate, ca un ciudat teatru! Sa aplaudam, dar!”

„Multe am invatat de cind traiesc in mijlocul Europi civilizate- unde e dreptate la tribunale fiindca e sip e strada- si intre una mai ales, ca omul trebuie sa spuna europeneste, nu greco-tiganeste ceea ce crede!”

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: