jump to navigation

Romania azi! 3 Februarie 2012

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
Tags: ,
trackback

Ocupați cu viscolul, zăpada și gerul, riscăm să nici nu mai simțim iarna demografică  pe care ne-o anunță, iată, primele rezultate ale recensământului. Suntem 19 milioane, ca în 1966: e, de altfel, singurul punct de vedere din care putem spune că am anulat efectele ceaușismului.

Dar impresia e înșelătoare. Din 1966 încoace România a crescut și apoi a scăzut cu 4 milioane de oameni și a avortat peste 20 de milioane de copii. Vina tragică  este împărțită între politica natalistă scelerată  dusă de Ceaușescu și relativismul moral care a însoțit-o și i-a supraviețuit. Comunismul nu încuraja natalitatea din dragoste creștinească față de om, din atașamentul față de valorile tradiționale ale familiei sau, sau măcar din umanism ateu. Era vorba pur și simplu de rațiuni meschine, economice, militare, de paranoia și megalomania unui dictator care stăpânea peste o țară prea mică pentru ambițiile lui. Ceaușescu dorea o producție de masă  de grâu, oțel sau copii – la asta se rezuma totul.

Reversul medaliei s-a văzut imediat după 1989: sute de mii de copii ai străzii, orfelinate imunde, epidemie de avorturi. Cinismul și moartea cutreierau mână în mână vastul deșert populat al natalității programate.

Am depășit acel moment, dar nu prin dragoste creștinească și grijă față de familie, ci prin hedonism și materialism. Ne-am împuținat, compromițându-ne viitorul. Lipsiți de speranță, mulți au plecat din țară. Am rămas 19 milioane, dar probabil încă 2-3 milioane de compatrioți, inclusiv mulți copii, trăiesc în străinătate.

Recensământul e doar cronica unei sinucideri etnice anunțate. Sociologi precum Vasile Ghețău și Marian Preda nu contenesc să ne anunțe cifrele viitorului, sau lipsei de viitor: în 2050 vom fi 16, în 2100 – 10 milioane. Din care, probabil, peste jumătate vor fi bătrâni. Dacă de mâine natalitatea ar crește de la 1,3 la 2,1 copii/femeie, abia în 70 de ani am opri declinul demografic: un gând care îmi dă fiori.

A venit momentul ca întreaga clasă politică românească să renunțe la populism, la măturat zăpada de pe străzi și mizeria sub preș,  și să se gândească la viitorul acestei țări. Aceasta înseamnă trei lucruri: a. politici umaniste, dar ferme, pro-viață  și pro-familie, în bun spirit creștinesc; b. politici de încurajare a tinerilor să rămână sau să revină în România; c. politici economice de reducere a decalajelor pentru a limita emigrația sau chiar pentru a-i inversa tendința.

E evident că nu vom scăpa de deșertificarea demografică a României doar prin creșterea prosperității economice. Știm bine că în țările bogate ale Europei, natalitatea este mai mică decât în cele sărace ale Africii; în păturile pauperizate ale României, inclusiv în rândul minorității țigănești, avem o natalitate mai mare decât în clasa medie și relativ prosperă. Ca în alte cazuri, criza e morală: o scădere a dragostei pentru copii, plasarea carierei înaintea familiei, creșterea individualismului și încercarea faustică de prelungire a unei vieți egoiste, dedicată plăcerii și având oroare de responsabilitate.

Acest diagnostic coincide însă cu o mărturisire de neputință. Nu putem îndrepta politic o situație morală pe care o deplângem în calitate de creștini. Ce e de făcut deci?

Putem încerca să  descurajăm avorturile prin informare. Există în acest sens un proiect de lege redactat de Asociația Pro Vita, pe care îl susține și Fundația Creștin-Democrată.

Trebuie să punem pe primul loc construcția de creșe și grădinițe, prioritare față de piscine, săli de sport sau parcuri rurale. Doar așa vom permite femeilor din clasa de mijloc să devină mame fără a-și condamna cariera. Autoritățile locale trebuie obligate și, dacă nu au mijloace, sprijinite să creeze o anumită cotă de creșe și grădinițe.

Trebuie regândit din temelii sistemul alocațiilor familiale prin încurajarea mamelor care muncesc și a familiilor cu doi sau mai mulți copii, fără ca acest lucru să încurajeze o natalitate dublată de precaritate în mediile cele mai sărace. Reforma sistemului de asistență socială trebuie să devină echitabil: nu văd niciun motiv pentru care am risipi banii acordând universal alocația ridicolă de 42 de lei tuturor copiilor. Ar fi mult mai util să se acorde triplul acestei sume copiilor săraci și nimic celor din familii cu venituri decente.

La aceste politici familiale, cărora trebuie să li se adauge altele, suntem chemați să reflectăm cu maximă urgență. Nu putem lăsa ca falsele imperative mediatico-politice ale momentului să ne deturneze de la o gândire cu bătaie lungă, responsabilă și vizionară.

La criza natalității se adaugă hemoragia emigrației. Să nu fim ipocriți: emigrația este firească într-o Europă unită. Dincolo de drame sau împliniri umane, ea este chiar utilă țării noastre, în măsura în care elimină presiunile sociale, reduce șomajul și povara asistențială și generează un flux de valută înspre România. Dar de la un punct încolo, emigrația sărăcește fibra națiunii. Cel mai tragic aspect este exodul creierelor: nu ne putem permite să rămânem o nație de consumatori, de muncitori ieftini și de agricultori neproductivi. Singura noastră forță poate veni din creșterea productivității și crearea de produse cu valoare adăugată mare. Asta înseamnă: tehnologie, software, servicii medicale. Deci o bună educație și un viitor pentru tinerii care se decid să devină ingineri, medici, cercetători.

Reforma educației este o bună premisă pentru reinventarea meritocrației, oricât ar protesta dinozaurii, brontozaurii și tiranozaurii universitari împotriva dictaturii articolelor ISI. Feudalismul universitar și medical au sufocat sistemul, perpetuând nu doar venerabila competență, în fața căreia mă înclin, ci și intolerabila impostură.

Tinerii cu studii în străinătate trebuie să fie atrași înapoi: există în acest sens proiecte meritorii ale UEFISCDI, în domeniul cercetării. Dar junii sorbonarzi sau oxonieni trebuie să investească și patriotism în lupta cu un sistem anchilozat, care nu le va face loc cu una cu două. O diplomă nu mai este astăzi, pe fondul inflației universitare, decât un bilet de intrare, nicidecum titlu de proprietate sau act de înnobilare.

În fine, creșterea economică va reduce măcar tendința emigraționistă, dacă nu și “sporul demografic negativ” (sinistră litotă nihilistă, nu-i așa?). Nu vom putea avea prosperitate fără limitarea corupției și a reglementărilor absurde, liberticide care sufocă inițiativa. O firmă trebuie să poată fi înființată într-o singură zi, prin interacțiunea cu un singur funcționar, sau chiar pe internet. Controalele fiscale, sanitare etc. trebuie reduse proporțional cu înăsprirea pedepsei pentru evaziune, intoxicarea populației sau munca la negru. Ghișeul unic trebuie să devină o realitate. Dereglementare și laxism maxim pentru cei ce funcționează corect, pedepse exemplare pentru abateri: asta e filosofia.

Răspunsurile sunt la îndemână: capitalism mergând până la laissez-faire și morală creștină. Spiritul libertății și duhul iubirii. Cu alte cuvinte, revenirea la firesc. Leviatanul corupției statale și balaurul stricăciunii morale sunt dușmanii. Dragostea creștinească și intransigența civică sunt remediile. Fără de ele, ne vom trezi în nici o generație într-un deșert înghețat, unde în loc de râsetele copiilor vor răsuna gemetele unei societăți muribunde, crispate în cinism și paralizate de neputință.(Adrian Papahagi)

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: