jump to navigation

Tabuuri românești 29 Ianuarie 2012

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

[…]Al doilea tabu: tradiția.

Poți să zici orice de orice, dar să nu te iei de tradiție. Așa ceva nu se discută. Nu se admite. Tradiția e, de fapt, un corp de tradiții: unele demne de perpetuat, valorizat și cultivat altele nu. Dacă nu te arăți tradiționalist ești suspect, ești dubios, ești dușman al poporului și al strămoșilor și al tezaurului național.

Al treilea tabu: biserica.

Dacă nu ești religios, ești satanist… ești deraiat, păgân. Concepții medievale etc.

Al patrulea tabu: familia.

”Nefamiliștii” sunt percepuți ca dubioși, libertini, proscriși unui cerc al infernului, unul de certă promiscuitate, chit că științele (și nu doar cele umaniste) au demonstrat cu prisosință că omul nu e monogam și familist decât prin constrângere.

Al cincilea tabu: copilul.

Să nu te atingi de copil nici c-o floare că e pur, că e inocent, că e ingenuu. E adevărat, dar de ce, brusc, copilul, odată transformat în adolescent, în bărbat, în femeie devine impur, maculat și de demn de atins cu cataroaie?

Fetișuri:

Intelectualul. Ai un doctorat, scrii într-o fițuică, ai scos o carte, ești intelectual.  Nu contează că ți se rupe de știință, în fond, de semeni și de epistemă, că ”produci” doar maculatură culturală și doar din rațiuni de subzistență, dacă ”produci” ești intelectual. În Franța Camus, Sartre, Foucault & comp. își riscau mai mult decât ”reputația” participând cât se poate de vital la viața cetății. Mergeau la manifestații, se luptau cu justiția, cu statul, cu legile, erau într-un anume sens ”filosofi jurnaliști”. Se luptau pentru ideile lor cu totul, riscând totul, mizând totul.  Ei, da, sunt demni de numele de intelectuali.

La noi ideea de bază este că diploma te face om, idee bine aprofundată în anii lungi și negri de comunism.

Artistul-demiurg. Dacă nu ești demiurg nu ești artist. Idee romantică, de largă răspândire, profund contestabilă și cât se poate de anacronică în spațiul cultural European.  În această concepție, inactuală, artistul  e prin excelență un ”creator”, un mag, o figură misterioasă și charismatică, un rob al imaginației debordante, un plăsmuitor de lumi. Acest fetiș nu face altceva decât să  umple lumea de narcisici și să umfle egourile cu pompa până le vine rău…

Călugărul. E un om sfânt… De ce? Pentru că stă departe de lume, retras în sinea lui sau a Ființei Universale sau a cui vrea el (ea)? Aici s-ar cuveni o întreagă discuție despre dihotomia interior-exterior/ pur-impur, dar o las pentru altă dată.

Medicul. E un salvator de vieți, un erou, un ins prin excelență dăruit, cel mai umanist dintre umanoizi și cel mai uman dintre umaniști, când e fapt e pur și simplu un practician în știință, bine intenționat și favorabil speciei.

Și uite-așa trăim noi într-un univers pur livresc și mitologic, conceput în termeni maniheiști –extremiști, de teamă să nu dăm ochii cu cine știe ce realitate. Ha!

Sigur că fetișurile sunt exagerări și transferuri în ”numinos” (Jung) ale unor calități sau virtuți reale.

Dar puțin simț al măsurii și un strop de luciditate nu strică niciodată, zic.  (Ilinca Bernea)

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: