jump to navigation

Un milion de carti 19 Ianuarie 2012

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

Dupa cativa ani de lecturi indarjite si dezordonate, mi-am dat seama  ca putinele carti care se aflau in casa si cele cateva de care puteam face rost recurgand la modestele biblioteci ale rudelor si cunoscutilor sau cumparand cate un volum uzat cu banii economisiti din gustarea de dimineata sau cu cei furati de la mama, nu-mi erau de-ajuns. Am aflat de la un baiat ceva mai mare ca mine ca in oras existau biblioteci foarte vaste si foarte bogate, la indemana tuturor, unde intre anumite ore puteai sa mergi sa ceri orice carti doreai si, ceea ce era mai important, sa le citesti fara nici o cheltuiala. M-am hotarat sa ma duc imediat. Exista totusi o dificultate: pentru a intra in acele paradisuri trebuia sa ai cel putin saisprezece ani. Eu aveam doisprezece sau treisprezece, dar eram cam prea inalt pentru varsta mea.

Intr-o dimineata de iulie am facut o incercare. Am urcat tremurand o scara care mi s-a parut larga si impunatoare. Dupa doua-trei minute de nesiguranta si batai de inima, m-am furisat in salita de imprumut, am completat in graba buletinul de cerere si l-am prezentat cu aerul sovaielnic si suspect al celui care se stie vinovat. Functionarul – mi-l amintesc si acum, blestemat sa fie! – era un omulet burtos, cu doi ochisori albastri de peste mort si cate o cuta rautacioasa de-o parte si de alta a gurii, care m-a masurat cu o privire compatimatoare si m-a intrebat cu o voce antipatica si taraganata:

= Ma rog, cati ani ai dumneata?

M-am inrosit la fata, mai mult de ciuda decat de rusine, si am raspuns, dandu-ma mai batran cu trei ani :

-Cincisprezece.

-Prea putin. Imi pare rau. Citeste regulamentul. Vino peste un an.

Am iesit de-acolo, umilit, inciudat, abatut si plin de ura copilareasca impotriva acelui om ingrozitor, care ma impiedica pe mine, sarac si setos de stiinta, sa ma folosesc de un milion de carti si care imi fura astfel talhareste, pe baza unui simplu numar, un intreg an de lumina si bucurie.

Intrand acolo, intrezarisem o incapere lunga si vasta, cu respectabile jilturi cu spatarul inalt, imbracate in stofa verde,si de jur imprejur carti, carti si iar carti, carti vechi, mari si indesate, cu cotoare de pergament, si piele, imprimate si impodobite cu aur: o minuneSi fiecare carte de-acolo inchidea in sine ceea ce cautam eu, oferea hrana destinata mie: istorii  cu imparati si poeme despre batalii, vieti ale oamenilor semidivini, carti sfinte ale unor popoare moarte si stiintele tuturor lucrurilor, versurile tuturor poetilor si sistemele tuturor filosofilor. Iar toate acele mii de fagaduinte scrise cu litere de aur erau pentru mine: la o porunca a mea, volumele care asteptau sub praf, indaratul retelei dese de dulapuri, ar fi coborat spre mine si le as fi deschis, frunzarit si devorat dupa plac!

N-am avut rabdare nici macar un an ca sa fac si a doua incercare. Si aceasta a iesit prost. A trebuit sa astept inca o vara ca sa reusesc. Aveam putin peste treisprezece ani. Impreuna cu un alt baiat mai mare ca mine care de catva timp intra acolo fara nici o piedica, am izbutit in cele din urma. Pentru a nu bate la ochi si pentru ca nu parea un copil care vrea sa-si petreaca timpul am ales o carte serioasa, o carte de stiinta – cea a lui Canestrini despre Darwin.

De data asta, de cealalta parte a peretelui de lemn si sticla se afla un alt functionar – un tip inalt si uscat ca o pasare jumulita, cu miscari grosolane, care nu statea o clipa locului. Mi-a luat hartia fara sa se uite la mine, a facut pe ea un mic semn cu un creion albastru si i-a intins-o fara nici o vorba unui baietan care statea langa el.

Am asteptat o jumatate de ora, ros de teama ca nu cumva cartea sa lipseasca sau sa nu vrea sa mi-o aduca. In clipa in care am primit-o, am strans-o sub brat si am intrat rusinat, in varful picioarelor, in marea sala de lectura. Nu mai incercasem niciodata un asemenea sentiment de respect – nici macar in biserica, pe cand eram copil. Inspaimantat parca de propria mea cutezanta si de faptul de-a ma afla, dupa atata asteptare , in mijlocul acelui urias relicvariu al intelepciunii veacurilor, m-am dus sa ma asez pe primul scaun liber care mi-a aparut in fata. Atat de puternice imi erau tulburarea si placerea, uimirea si impresia ca am devenit dintr-odata mai mare si mai matur, cat timp de aproape un ceas n-am izbutit sa pricep nimic din cartea pe care o aveam dinainte. Totul acolo mi se parea sfant si maiestuos, ca regasirea unei natiuni.

De atunci am revenit zi de zi, in timpul pe care nesuferita scoala mi-l lasa liber. Incetul cu incetul m-am obisnuit cu tacerea aceea, cu incaperea aceea atat de inalta deasupra capului meu zbarlit de adolescent neingrijitit, cu comoara aceea de volume vechi si noi, de dictionare, reviste, opuscule, atlase, codice si manuscrise. Curand am devenit aproape unul de-al casei, am ajuns sa-i cunosc pe cei care distribuiau cartile, sa descoper tainele semnelor de pe buletine, am razbit cu cataloagele, am invatat sa deosebesc chipurile celor fideli si pasionati care veneau, ca si mine, zi de zi, punctuali si nerabdatori ca la o intalnire de dragoste.

Si m-am cufundat atat de tare in toate lecturile pe care mi le sugerau mereu mai numeroasele mele curiozitati sau titlurile de carti ce le gaseam in tomurile pe care tocmai le citeam, incat am inceput atunci, fara experienta, fara calauza si fara nici un plan, dar cu toata furia pasiunii, viata aspra si mareata a unui om atotstiutor.[…]

Nu ma simteam in largul meu la cei 15-16 ani. Nu cunosteam pe nimeni si-i uram pe toti. Eram prost imbracat, urat si palid; eram infatisarea severa a unui om nemultumit: simteam ca nimeni nu ma iubea si nici nu putea sa ma iubeasca. Cine-si arunca ochii asupra mea se lovea de un dispret total si trecea mai departe; cate unul se intorcea sa se uitela acest singuratic slabanog si radea. Mai ales fetele frumoase, imbracate in alb si rosu, cu fete oachese si cu dinti sclipitori erau crude cu mine; le auzeam mereu izbucnind in ras in spatele meu. Poate ca nu radeau de mine, dar in acele clipe eram sigur de asta si sufeream. Mi se parea ca orice frumusete a vietii imi era refuzata: eram singur, lipsit de iuire si fara noroc, iar lumea aceea isi vedea linistita de plimbarea ei, fara sa stie nimic despre necazurile mele de adolescent sarac si urgisit.

Si atunci, dintr-odata, m-am revoltat. Am simtit sangele clocotindu -mi in vene, ravasindu-mi intreaga fiinta. „Nu,nu,nu!” – strigam in sinea mea – „asa nu se mai poate! Si eu sunt om, si eu vreau sa fiu mare si fericit. Cine credeti ca sunteti voi, barbati neghiobi si femei bine imbracate, care treceti pe langa mine cu atata nepasare? O sa vedeti voi de ce sunt in stare! Vreau sa fiu mai mult decat voi, mai mult decat voi toti, deasupra tuturor. Sunt mic, sarac si urat, dar am si eu suflet, iar sufletul asta o sa scoata asemenea strigate, incat voi toti veti fi siliti sa va intoarceti si sa ma ascultati. Atunci eu voi fi cineva, iar voi veti continua sa nu fiti nimic. Si am sa fac lucruri uimitoare, am sa creez, am sa ajung mai mare decat toti cei mari, iar voi veti continua sa mancati, sa dormitati, sa va plimbati ca si-acum. Iar cand am sa trec strada, toti se vor uita la mine, femeile frumoase vor avea ochi si pentru mine, fetele vesele se vor aduna in jurul meu si-mi voi strange, tremuratoare, mainile, iar oamenii respectabili isi vor scoate palariile si le vor tine sus de tot deasupra capului cand voi trece eu, eu in persoana, marele geniu, eroul.”

Si cugetand astfel ridicam iarasi capul, pieptul mi se umfla, iar ochii mei priveau cu ura si mandrie toate chipurile care treceau pe langa mine. Eram un alt om. (Giovanni Papini, Un om sfirsit)

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: