jump to navigation

Alexandru Philippide 12 Decembrie 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

Pe varful Caucazului. Alaturi de vulturul vesnic flamand care il scurma, Razvratitul, de pe stanca pe care Zeus l-a ferecat odinioara, priveste neclintit in zare. La picioarele stancii, o mare multime de oameni. Prometeu a rapit focul din cer si l-a aruncat pe pamant. Zeus, manios ca Prometeu l-a pacalit, a trimis in omenire pe Pandora, care a adus intr-o cutie o sumedenie de necazuri si de rele. Oamenii iau in seama numai cutia Pandorei si uita binefacerile focului, si in loc sa-i multumeasca lui Prometeu pentru binele ce l-a facut, il fac vinovat de raul pe care el nu l-a vrut. Au venit acum sa-l huiduiasca sis a-l lapideze.

Huo, Prometeu! ….

Izgonirea lui Prometeu

……………….

M-ati izgonit!

Ma-ntorc  in nemurire,

Sa-mi caut alta omenire-n loc;

Sa-i dau si ei mistuitorul foc;

…………………………..

Si-asa, din izgonire-n izgonire,

Sa-mi port prin Haos rasul meu stingher.

Urlati! … In deznadejdea voastra nu e

Decat izbanda strigatului meu

Care de-a pururi tot mai sus se suie,

Din cer in cer! Din Dumnezeu in Dumnezeu!

Caci cine va putea candva sa spuie

Ca l-a vazut plangand pe Prometeu?

In nemiloasa devenire

Traim o buna parte din viata printre morti.

Citim in carti poeme de-o mie de ani spuse

Si muzici ascultam , demult compuse,

Si-n vis vorbim cu vechi prieteni morti;

E-o lume, de neant inconjurata,

Care prin moarte-si capata durata

Si fiinteaza-n noi prin nefiinta.

Si ne-nselam cu strania credinta

Ca ispasim cu mari pareri de rau

Greselile de-odinioara,

Care pe altii i-au facut sa-i doara,

Cand nu gandeam ce-i bine si ce-i rau

Si cand cu nepasare si-n nestire

Traim in nemiloasa devenire.

Dar nimeni n-ar putea sa mai invie.

Ce-a fost stricat, jignit pe vesnicie.

Si doar numai parerea de rau mereu e vie.

Prietenia e mai adanca atunci cand isi intinde radacinile in intelect, nu numai in afectivitate. In intelect ne intalneam, intre treizeci si patruzeci de ani, Calinescu si cu mine, si chiar deosebirile de pareri ne apropiau, tocmai pentru ca se iscau si traiau pe inaltul podis al ideilor. Tot la aceasta altitudine mai stau si acum de vorba cu el (in 1974,n.ed.), de data asta numai in amintirea mea, cu un zambet – care poate ca ar fi fost si al lui – fata de ultima iluzie placuta insa intre toate, a permanentei”

“Mi-aduc aminte de alta idee a lui Brancusi. Aici cred ca voi reproduce chiar cuvintele lui, pentru ca imi suna si acum in minte si cum le rostea vocea lui ce iesea putin inabusita si mormaitoare din stufisul barbii si al mustatilor. Imi spunea:<< Am studiat 12 ani anatomia, dar la un moment dat am uitat tot si m-am luat la lupta corp la corp cu materia>> . Brancusi nu uitase nimic…”

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: