jump to navigation

Manipulare in stil comunist (I) 6 Decembrie 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

Omul este supus anumitor dorinte si nevoi care sunt tot atat de firesti existentei sale cum sunt existentei oricarui alt animal. Omul, insa, prezinta caracteristica exagerarii unora dintre acestea dincolo de limita ratiunii. Acest lucru apare evident in dezvoltarea claselor avute, a gruparilor pseudo-intelectuale a „micii burghezii”, a capitalismului si a altor racile. S-a spus, pe drept cuvant, ca a zecea parte a vietii unui om este legata de politica si noua-zecimi de economie. Fara hrana, individul moare. Fara imbracaminte, ingheata. Fara locuinte si arme devine o prada pentru lupii infometati. Obtinerea bunurilor suficiente pentru acoperirea acestor necesitati de hrana, imbracaminte si adapost reprezinta, de fapt, dreptul firesc al oricarui membru al unui stat luminat. Excesul unor astfel de bunuri aduce dupa sine neliniste si tulburare. Prezenta articolelor si materialelor de lux ca si crearea si stimularea artificiala a poftelor, ca in reclama capitalista, vor accentua cu siguranta caracteristicele mai putin de dorit ale omului. Individul este un organism economic prin faptul ca el cere o anume cantitate de hrana, o anume cantitate de apa si trebuie sa retina in el o anume cantitate de caldura ca sa poata trai. Cand are mai multa hrana decat poate manca, mai multa imbracaminte decat ii trebuie ca sa se protejeze, el cade intr-un fel de lene care-i toceste inteligenta si constiinta si-l face sa devina prada dificultatilor pe care, intr-o stare mai putin toxica, le-ar fi putut prevedea si evita. Astfel apare lacomia care-i un pericol pentru individ.
Situatia nu e alta cand e vorba de grupuri. Cand grupul obtine prea mult, constiinta existentei tovarasilor lui si a mediului se reduce pe masura iar eficienta grupului, in general, se pierde.
Mentinerea unui echilibru dintre lacomie si nevoie este o problema a stiintei economice si reprezinta un obiect de studiu si o preocupare a statului comunist.
Dorinta si nevoia sunt o stare de spirit. Indivizii pot fi educati sa doreasca si sa necesite mai mult decat pot obtine vreodata si asemenea indivizi sunt nefericiti. Cele mai multe dintre caracteristicile indaratnice ale capitalistilor nu vin decat din lacomie. Capitalistul exploateaza muncitorul cu mult mai mult decat o cer necesitatile sale de capitalist. Intr-o natiune in care echilibrele economice sunt controlate, pofta individului este stimulata in mod nedorit de persuasiuni ademenitoare si fanteziste adresate dorintei, din aceasta rezultand un soi de dementa, fiecare individ fiind convins sa posede mai mult decat poate folosi si sa posede in detrimentul semenilor sai. Exista, in echilibrele economice, si celalalt aspect. O privatiune prea mare si prea indelungata poate produce dorinti nesanatoase care se intensifica daca nu se iau masuri.
Saracia, insasi, care este cultivata cu atata grija in tarile capitaliste poate provoca un dezechilibru al achizitiei. Dupa cum un vid va atrage mase de materie, intr-o tara in care sunt permise privatiuni fortate impuse maselor si in care dorinta este stimulata in mod artificial, necesitatea se transforma in lacomie si este usor sa descoperi in astfel de state exploatarea celor multi spre folosul celor putini.
Daca, prin tehnologiile psihopoliticii, s-ar potoli aceasta lacomie excesiva a celor putini, muncitorul ar fi eliberat ca sa gaseasca un echilibru mai natural. Aici, ne aflam in fata a doua extreme. Fiecare dintre ele este o nebunie. Daca vrem sa creiem o stare de nebunie nu ne trebue decat ghiftuirea sau privarea unui individ de cele necesare peste limita lui de rezistenta si obtinem un dezechilibru mental. Un exemplu simplu in aceasta privinta este alternarea unei presiuni prea scazute cu a uneia prea ridicate intr-o incapere – un excelent procedeu psihopolitic. Presiunea care variaza rapid produce un haos in care vointa individuala nu poate actiona, si in mod necesar alte vointe vor prelua controlul.
In esenta, la scara unei intregi tari, trebue inlaturati cei lacomi prin toate mijloacele, creindu-se si continuandu-se apoi o semiprivatiune in sanul maselor pentru a stapani natiunea si a o tine sub un control strict.
Masele trebue sa fie indoctrinate cu o continua speranta in prosperitate, trebue intretinute multe vise si viziuni de bunastare si aceasta speranta trebue sa fie contracarata de realitatea privatiunii si de continua amenintare de pierdere a tuturor factorilor economici in caz de necredinta fata de stat, cu scopul suprimarii vointelor individuale ale maselor. Intr-o natiune care trebue cucerita, cum este America, abordarea noastra lenta si ascunsa nu trebue sa faca altceva decat sa profite de ciclurile avantului economic si depresiunii inerente natiunilor capitaliste pentru a exercita un control din ce in ce mai puternic asupra vointelor individuale. Pentru atingerea scopurilor noastre, avantul economic este la fel de avantajos ca depresiunea caci in timpul prosperitatii, propaganda noastra nu are altceva de facut decat sa continue sa sublinieze bogatia pe care respectiva perioada o ofera celor putini alesi, pentru a-i face sa renunte la controlul lor asupra statului. In timpul unei depresiuni, nu trebue decat sa specifici ca aceasta a rezultat din avaritia celor putini si incompetenta politica generala a liderilor nationali.
Manuirea propagandei economice nu se afla, propriu zis in sfera psihopoliticii dar psihopoliticianul trebue sa inteleaga masurile economice si telurile comuniste legate de acestea.
Masele trebue in cele din urma sa inteleaga ca numai impozitarea excesiva a celor bogati poate sa-i usureze de ” povara claselor avute” si sa fie determinate sa accepte taxa pe venit, un principiu marxist strecurat usor in cadrul capitalist in Statele Unite in 1990. si aceasta, chiar daca legea de baza a Statelor Unite o interzicea si chiar daca comunismul fusese activ la vremea aceea in America doar de cativa ani. Un succes de genul Legii Impozitarii pe Venit, daca ar fi fost continuat temeinic, ar fi putut aduce Statelor Unite si nu Rusia pe scena mondiala ca prima natiune comunista. Dar vigoarea si bunul simt al poporului rus au avut castig de cauza. S-ar putea ca Statele Unite sa nu devina total comuniste pana dupa mijlocul secolului, dar cand vor deveni, aceasta se va datora intelegerii noastre superioare a economiei si a psihopoliticii. Agentul comunist priceput in probleme economice are sarcina de a corupe agentiile de impozitare si personalul lor pentru a creia maximum de tulburari si haos si de a detemina promulgarea de legi in slujba scopurilor noastre si in grija lui trebue lasata aceasta sarcina.
Agentul psihopolitic joaca un rol cu totul diferit in aceasta drama.
Cei bogati, expertii financiari, cei bine informati in probleme guvernamentale reprezinta tinte speciale, individuale, ale psihopoliticianului. Lui ii revine rolul de a retrage conducerea din mainile indivizilor care ar putea sa stopeze sau sa compromita programele economice comuniste. Astfel, fiecare bogatas, fiecare om de stat, fiecare persoana bine informata si capabila din guvern trebuie sa-si atraga, ca pe un confident de incredere un agent psihopolitic.
Familiile acestor persoane sunt deseori alienate mintal din pricina trandaviei si a lacomiei si de acest fapt trebuie sa se profite, el trebue chiar sa fie inventat. Starea normala de sanatate si extravaganta unui fiu de bogatas trebuie distorsionate si denaturate si apoi explicate ca fiind nevroze dupa care, ajutate de administrarea de droguri la momentul potrivit sau de violenta, ele vor fi transformate in criminalitate sau dezechilibru mental. Aceasta va aduce imediat pe cineva din „insanatosirea mentala” in contact confidential cu familia si din acest moment se va exploata acest contact la maximum.
Comunismul are cele mai mari sanse de reusita daca in imediata apropiere a oricarui om bogat sau influent va fi plasat un agent psihopolitic – o autoritate necontestata din domeniul „insanatosirii mentale” care, prin sfaturile sale sau prin intermediul unei sotii sau fiice va putea, prin opiniile sale calauzitoare, sa duca politica optima pentru a incalci sau deregla politica economica a tarii si, cand soseste momentul, sa fie inlaturat pentru totdeauna omul bogat sau influent, sa se administreze drogul sau tratamentul adecvat pentru a se provoca disparitia sa totala intr-o institutie ca pacient, sau moartea prin sinucidere. Plasat in apropierea persoanelor influente ale unei tari, agentul psihopolitic poate sa mai ghideze si alte politici spre succesul bataliei noastre. Capitalistul nu cunoaste definitia razboiului. Pentru el razboiul inseamna atacul prin forta realizat de soldati si de masini. El nu stie ca un razboi mai eficient – desi oarecum mai lung – poate fi purtat prin intermediul painii sau, in cazul nostru, cu droguri si cu intelepciunea artei noastre. Capitalistul nu a invins, de fapt, niciodata intr-un razboi.
Psihopoliticianul nu va avea mult de luptat ca sa castige acest razboi.

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: