jump to navigation

Ela Victoria Luca 8 Noiembrie 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

Bărbaţii şi femeile se iubesc din totdeauna, bărbaţii şi femeile se urăsc din totdeauna. E simplu. Însă nu despre asta este vorba aici…

Iubim. Mereu. În altă parte. Întâi am ales să iubim cu ochii deschişi, nedesluşita lume de dincolo de noi, pe care, o vreme, a trebuit la început să o urâm fiindcă dădea buzna cu zgomotoasa ei viaţă. Şi atunci am iubit ce se auzea din noi.

Am iubit mâinile ce ne ţineau în braţe, într-o legănare, într-o adormire, cu un zâmbet de veghe sau de bucurie. Dar fiindcă în clipa următoare plecau, dispăreau, le-am urât, căci ne părăsiseră într-o înţepenire rece, uneori în plâns, alteori în foame şi mai ales în singurătate.

Am iubit apoi vocea demnă, fermă, legiuind mişcările, interdicţiile uşoare, sau nu, rosturile, privirea aceea stăpână sau cel puţin nezdruncinată care ne-a învăţat ce este verticalitatea. Dar într-o zi ne-a frânt poate cu o pedeapsă mai aspră, ori cu o neînţelegere, şi ne-am revoltat, ne-am opus cu vehemenţă, am zdruncinat orice limită şi ne-am scuturat de dreptăţi, nemaiubind.

Am iubit copacii, pământul, valurile, străzile, camera, primul cuvânt, înstelarea, răsăriturile, poemul, cartea, scrierea, imaginile, muzica, am iubit idelaurile, valorile, glasurile ce ne însoţeau, porţile, podurile, locurile necunoscute, scrisorile, amintirile, am iubit tot ce ne făcea să ne fim nouă înşine iubire, să creştem, să fim.

Am iubit apoi femeia, sau bărbatul, pentru prima dată, nebuneşte, ca şi cum ar fi fost unica fiinţă demnă de iubit, de păstrat, de urmat. Prima îndrăgostire. Şi s-a dus, fireşte, într-un fel s-a dus mai departe, ieşind din lumea noastră mai brutal sau mai fin, oricum suficient nouă ca să mai urâm puţin, să urâm încă o secundă intens.

Iubim locurile pe unde trecem şi pe care poate le vom lăsa pentru totdeauna în urmă, iubim clipele ştiind că nu se vor mai întoarce, ne iubim părinţi, prieteni, amoruri, copii, omul de lângă noi, idolii, dascălii, ne iubim pe noi. Şi totuşi, rămânem adesea fără iubiri, ca şi cum ele s-ar duce, uneori ar muri, s-ar îngropa pur şi simplu, sau ar dispărea precum iluziile, visele.

Iubim în joacă sau iubim sfânt, pasional sau tandru, cu voluptate sau molcom, în neştire, în taină, sau posesiv, devorant, făţiş, expus, iubim sacru, iubim cu disperare, iubim cu atâta devotament uneori, iubim parşiv şi şantajist alteori, iubim de nu se poate, iubim imposibil de cele mai multe ori.

Iubim până când nu mai ştim ce este iubirea, plângând sau râzând în hohote, iubim cu teamă sau cu groază, iubim în solitudine, iubim în şoaptă. Câteodată cu supunere, alteori înstăpânindu-l pe celălalt de parcă ar fi regatul nostru. Iubim feciorelnic şi curat, iubim nuanţat sau în alb-negru, iubim duios şi gingaş, iar alteori furtunos, sau cu neputinţă.

Iubim prea departe, o iubire apusă, o iubire smulsă, aparent uitată, rămasă în noi, în tainele noastre, deşi trecem pe alte străzi, pe altă bancă ne aşezăm, primim alte săruturi, facem în bune dimineţi altă dragoste, creştem acest copil, păstrăm un temei şi un legământ… Ochii uneori ne rămân căutând nu se mai ştie unde, de când, în cu totul altă parte.

Iubim. Mereu. Şi mereu în altă parte.

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: