jump to navigation

Francois de la Rochefoucauld 2 Noiembrie 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

Egoismul este iubirea de sine și a tuturor lucrurilor pentru sine; el îi indeamnă pe oameni să se îndragostească de ei înșiși și i-ar prefece în despoți față de ceilalți, dacă norocul le-ar sări în ajutor. Egoismul nu poposește nici macar o clipă în afară de sine și se oprește asupra unor obiecte străine numai atâta vreme câtă îi trebuie spre a extrage ce-i folosește, precum albinele pe flori. Dorințele îi sunt năvalnice, proiectele tainice, purtările îndemânatice; e neînchipuit de mlădios, și prefacerile lui depășesc pe acelea ale metamorfozei, după cum decantările sale le întrec pe cele ale chimiei. Adâncimile nu-i pot fi explorate și intunericul ce domnește în abisurile sale este de nepătruns. Acolo, ascuns de cele mai ascuțite priviri, dă mii de imperceptibile târcoale; acolo, rămâne tăinuit propriei sale cunoașteri; acolo concepe, nutrește, edifică, fară aș da măcar seama, un mare numar de afecțiuni și de uri; unele, atât de montruoase încât odată aduse la lumina zilei, e sigur că el nu le mai recunoaște și nu se poate hotărî să le mărturisească.

Din bezna aceasta care-l ascunde se nasc ridicolele pareri pe care le are despre sine, de acolo vin erorile, neștiința, grosolănia și neroziile privind propria-i ființă; de acolo izvorăște și credința lui că simțămintele i-ar fi moarte când de fapt sunt ațipite, ideea că nu are motiv să pornească, îndată ce se odihnește, și convingerea că poftele i s-au istovit de cum e sătul; dar tenebrele acestea pâcloase care-l ascund sieși nu-l impiedică să urmărească de minune tot ce se petrece în afară de el, asemănător, într-acesta, ochilor noștri care descoperă totul și nu sunt orbi decât în raport cu ei înșiși. Într-adevăr, cu privire la cele mai de seamă interese și împrejurări, atunci când violența dorinței îi trezește întrega atenție, vede, simte, aude, închipuie, bănuiește, pătrunde, descoperă totul, astfel încât suntem ispitiți a crede că fiecare dintre pasiunile lui posedă un fel de magie care-i este proprie. […] Iată de ce spunem că interesul este sufletul egoismului: astfel încât dupa cum trupul fără suflet nu privește, nu aude, nu cunoaște, nu simte și nu se mișcă, tot astfel egoismul despărțit de interes nu vede, nu aude, nu simte și nu se mișcă: din această pricină, același om care vântură mări și țări pentru interesul lui devine brusc paralitic când e vorba de interesul altora. Tot de aici provine ațipeala, asemenea morții, de care sunt cuprinși cei cărora le povestim treburile noastre; dar aceeași pricină produce și neîntârziata lor revenire când, în povestirea noastră, pomenim despre ceva care-i privește: astfel încât constatăm în convorbirile și tratativele noastre cum în aceeași clipa un om își pierde cunoștința și și-o recâștigă, după cum propriul lui interes se arpopie de el sau se departează.

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: