jump to navigation

Insingurare… 23 Octombrie 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

,,Singurătatea e starea spirituală în care ne naştem, acea stare naturală şi adevărată. Cu timpul o uităm, ne maturizăm şi devine din ce în ce mai străină. Uneori, o regăsim, dar acum ne speriem, căci am devenit străini faţă de ea. Acum fugim de ea, deşi ar trebui să o căutăm din nou, căci numai prin ea putem spera a găsi adevărul.” Mircea Eliade

„Motivul principal al singurătăţii mele este că nici măcar eu nu ştiu din ce poveste fac parte. Mereu atunci cand incep sa cred ca fac parte dintr-o poveste, cad din ea ca o frunza… „

“Să stabilim un lucru de la început. Singurătatea e una -lăfăită pe tabelul de întreţinere, închisă în cutiile de plastic ce adăpostesc o singură prăjitură ciocolătoasă cu rom, remarcată în toate reuniunile la care de fapt nu vrei sa mergi, întrucât trebuie să faci conversaţie numai cu cupluri (el -plictisit şi ghiftuit, ea -zgomotoasă şi neasortată). Însingurarea e cu totul altceva. Nu are legătură, aşa cum aţi crede la o primă privire, cu numărul de persoane din jur, cu locul sau cu presupusele motive de bucurie perpetuă (pe care nu ştiu cum se face că numai ceilalţi au un fler deosebit în a le detecta la existenţa ta). Însingurarea se manifestă, dacă vreţi, atunci când simţi aşa, că ţi-e frig prin suflet şi i-ai mai pune o haină (fie ea şi peticită şi colorată în nuanţe ce nu-ţi aparţin). Bate vântul pe dinăuntru şi în loc de inimă ai un fluture (tahicardie, ar spune unii, dar mie îmi place explicaţia cu fluturele mai mult). ……aş vrea să ştiu care au fost (sau mai sunt?) momentele voastre de însingurare, de pustietate, neaşteptate, tănuite, copleşitoare. Clipele în care sufletul vostru ar fi avut nevoie de ceva mai multă caldură sau în care inima transformată în fluture se încăpăţâna să îşi facă simţită fiecare bătaie. “(Anda Docea)

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: