jump to navigation

Ilinca Bernea 20 Septembrie 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

Discursivitatea gândirii filosofice îţi poate crea, adeseori, iluzia stăpânirii mai solide a unor structuri comunicante, îţi poate lăsa impresia unei transparenţe semantice a conexiunii dintre fraze şi cuvinte. Dar nu e decât o foarte convingătoare iluzie care se datorează faptului că mecanismele gândirii filosofice reduc la – ceea ce poate fi înţeles, receptat şi comunicat lingvistic –  substanţa multidimensională a existenţei. Sunt nenumărate trăiri, experienţe, manifestări, expresii ale fiinţării care nu pot fi traduse în cuvinte decât, eventual, într-o manieră poetică, dar chiar aşa nu întru totul şi nu tocmai limpede. Filosofarea înghesuie în planul gândirii, al logosului, totul,  inclusiv inefabilul şi iraţionalizabilul, într-o încercare nu tocmai fericită de a reprezenta în plan, să zicem, un obiect multidimensional.  Substanţa existenţei însă depăşeşte limitele acestei lumi a reprezentării – cele patru picioare ale vacii pot fi ilustrate printr-un desen, printr-o schiţă, printr-o convenţie de reprezentare şi cu toate acestea ele nu vor fi niciodată totuna cu ilustrarea – lumea nu este ceea ce gândim despre ea ci ceea ce este… Gândirea face parte din lume, e o dimensiune a ei. Ea poate reflecta, asemeni unei oglinzi uriaşe, imaginea lumii, dar lumea nu e doar imagine e şi altceva, are o substanţialitate pe care imaginea n-o poate reda.

Filosofia poate reflecta umbra unor stări interioare, poate măsura această umbră, dar nu poate reproduce starea. Arta şi numai arta poate surprinde, uneori şi nu integral, pâlpâiri din ceeea ce există dincolo de mecanismele gândirii prin faptul că limbajul său se mulează pe trupul viu al trăirii şi îi poate lua amprentele, chiar dacă nu reuşeşte să-i capteze suflul. În felul acesta arta reuşeşte să transmită ceva din substanţa intimă, primară a existenţei, reuşeşte să extragă unde şi particule din dimensiunea sa emoţională şi să le retransmită aşa cum sunt şi nu sub formă convenţional-schematizantă. Filosofia poate decortica existenţa şi vorbi despre esenţa ei, despre raţiunea manifestării acestei esenţe în infinite forme particulare. Nu poate însă transmite, cuprinde şi surprinde particularul, îl poate doar defini şi raţionaliza.

De aceea contacul excesiv cu filosofia te poate sărăci şi împuţina, îţi poate îngusta orizontul mental. Gândirea pură nu îţi poate satisface niciodată integral necesitatea de a comunica. Limitele gândirii reduc spectrul comunicării. Există lucruri pe care numai muzica şi dansul le pot exprima, lucruri care nu pot fi transmise decât prin ficţiune sau poezie, lucruri pe care doar teatrul le poate surprinde sau cuprinde. Egon  Schiele spunea că îşi doreşte să picteze melancolia copacului. Această melancolie nu poate fi decât gândită în sens filosofic; aşadar redusă la un mecanism explicativ-demonstrativ, dar, iată, poate fi pictată : tablourile lui Egon au dovedit-o.

La ce e bună totuşi filosofarea?!

E foarte sanătoasă într-o lume care pare predestinată vorbăriei. Se pare că vocaţia primă a omenirii este aceea de a vorbi… imens. Filosofia constrânge efluviile logoreice, delirul verbal, cenzurează exhibiţionismul lingvistic : dacă tot e să vorbim în prostie măcar să fie vorbire cu sens. Dacă asta e situaţia şi ne vine să vorbim despre orice, măcar să nu vorbim în dodii.

Filosofia ajută la disciplinarea gândirii. Dacă această predispoziţie a speciei la reflecţie este, cum zicea Naum, o boală sau dacă este pildă a superiorităţii noastre în raport cu alte specii, dacă ne conferă un plus de libertate sau un minus, dacă ne deformează imaginea realităţii sau ne-o face mai inteligibilă sunt chestiuni încă nelămurite. Fapt e că suntem ”programaţi” să gândim, iar filosofia ne poate ajuta să o facem în aşa fel încât să nu producem mai mult rău gândind (cunoaştem cu toţii multe cazuri). O gândire defectuoasă e mai dăunătoare decât non-gândirea. Aşa se explică de ce specia umană e capabilă de cele mai odioase acte, de cele mai feroce cruzimi, de cele mai spectaculoase neghiobii, de acte autodistructive şamd. Menirea filosofiei este să ne aducă pe  calea gândirii juste, dar mai mult nu poate face nici ea. ”Cea mai frumoasă femeie din lume nu îţi poate oferi mai mult decât ce are”…

Filosofarea are darul de a te menţine cât de cât consecvent, coerent, apt să îţi justifici pornirile, are darul de a trezi conştiinţa umanistă din fiecare, de a fi un for pacificator în lume prin faptul că arată calea raţiunii în situaţii limită. Asemeni unei busole care indică Nordul, filosofia dezvăluie care este calea raţională în aproape orice context.

Filosofia poate opri declanşarea unui război, poate înfrânge orgolii, poate exorciza unele spaime, poate înfrâna porniri distructive. Filosofia poate face lumină acolo unde credinţa oarbă produce încrâncenare şi derută. E un bun antidot al oricărei forme de fundamentalism sau dogmatism.  Ea poate disloca înţepenirea gândirii în clişee, poate induce o doză esenţială de scepticism, un dubiu rezonabil în mintea celor care rămân împotmoliţi în certitudini.

Există însă o groază de lucruri pe care filosofia nu le poate face, de probleme pe care nu le poate rezolva, oricât şi-ar dori

În primul rând filosofia nu poate exprima experienţele cele mai profunde ale sufletului. Le poate doar reprezenta convenţional cum spuneam mai sus. Schiţa detaliată a fizionomiei unui cal nu poate reda senzaţia fabuloasă pe care acesta o încearcă atunci când aleargă prin preerie, senzaţia vântului în coamă, bucuria alergării, libertatea pe care o simte atunci calul. Filosofia poate analiza muzica, dar n-o poate produce. Şi cum ar fi o lume fără muzică ? Cum ar fi o lume de filosofi în care n-ar exista nici măcar un violonist ?

Filosofia nu poate vindeca rănile sufletului. Muzica da.

Filosofia te poate educa, te poate ajuta să filtrezi răul sau să-l atrofiezi în tine şi în ceilalţi, te poate face mai îngăduitor, mai civilizat, mai tolerant, te poate învăţa ce să gândeşti, ce să faci, cum să acţionezi, dar niciodată nu te poate învăţa pasiunea, dragostea, extazul, entuziasmul, empatia, candoarea. Nu are nici un fel de puteri asupra simţirii profunde, ci doar asupra simţirii racordate la modulaţiile gândirii. Sigur că şi raţiunea e însoţită de un tip de simţire, dar din această simţire nu poate ţâşnii flama intensităţii pasionale a muzicii Beethoven. Chiar şi arta îţi poate educa simţirea doar până la un punct. Nici ea nu este un maestru cu puteri nelimitate.

Filosofia nu ajută la nimic în momentele de crâncenă durere pe care ţi le provoacă dispariţia unei fiinţe dragi. Nu ajută nici când eşti îndrăgostit. Nu îţi poate astâmpăra dorul sau dorinţa, foamea şi setea de cineva.

Filosofia nu te poate încărca cu energie, nu îţi poate oferi acea forţă vitală pe care ţi-o dă Muzica, prin contagiune. Nu îţi asigură nici necesarul de hrană estetică (farmec, umor, graţie, intensitate, fascinaţie) fără de care viaţa e insipidă, incoloră, inodoră… apă chioară.

Când asculţi muzica marilor clasici, orice filosofie îţi pare logoree pură, trăncăneală, pură gimnastică a minţii, îndeletnicire minoră.

Sigur că filosofia e ceva mai mult decât religia, e mai profundă şi mai umană, mai nuanţată şi mai aptă să îţi arate calea convieţuirii cu ceilalţi în lume, mai abilă în a defini sensuri şi raţiuni, mai generoasă şi mai ”democratică”, dacă pot să spun aşa, pentru că dă oricui o şansă la înţelepciune, indiferent ce şcoală de gândire ar urma, în vreme ce religiile dau şanse la mântuire, fericire, virtute sau înţelepciune doar adepţilor lor. Pe de altă parte filosofia nu te poate face decât înţelept, fericit, bun şi drept, împăcat cu sine şi cu lumea, ceea ce e infim în comparaţie cu ceea ce poate face Muzica. Ea deschide porţile lumii, e o fereastră prin care poţi vedea dincolo şi nu doar dincolo. Prin ea poţi descifra identitatea propriei fiinţe, îţi poţi contempla un chip interior pe care nici o filosofie nu e în stare să ţi-l arate.

Afectele şi manifestările afective pe care biologii le pun în contul activităţii ”creierului primitiv” nu sunt aceleaşi cu trăirile pe care le trezeşte în suflet muzica. Există iraţional inferior şi iraţional superior.

Filosofia e între ele, cumva, e un mediator între sine şi lume, un limbaj de tranzit. Atât.

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: