jump to navigation

Interior – Otilia Cazimir 11 Septembrie 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

Rămâi!…

Pe la ferestre a trecut un fulg: e cel dintâi…

 

Tu ştii că dacă pleci mi-e frică.

Aş vrea să-mi spuie cineva pe nume…

Mă simt aşa de singură şi mică,

De parcă numai noi am fi pe lume.

 

Prin geamul aburit şi transparent,

Se uită-afară florile din glastre,

Cu gâtu-ntins spre soarele absent.

 

Se-ntunecă. Şi focul, prin unghere,

Învălmăşeşte pâlpâiri albastre

Cu umbre nestatornice şi moi.

 

Ascultă… oare ce se-aude?…

Cu haina ruptă, plină de noroi,

Cu plete ude,

Se uită Toamna în odaie

Şi-mi bate-n geam cu degete de ploaie.

I-e frig. Şi a simţit, de-afară,

Că-n suflet am păstrat un colţ de vară…

Oglinda a cuprins odaia toată

În apa-i plumburie şi-ngheţată.

– Rămâi!…

Afara ninge cu petale

De crizanteme artificiale,

Şi nu mai trece niminea pe stradă…

 

În mâna mea întinsă las’ să cadă

Risipa albă-a gândurilor tale,

Şi ne-om privi, când tu vei fi tăcut,

Surprinşi că încă ne iubim ca la-nceput.

 

Din volumul „Fluturi de noapte”, 1927

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: