jump to navigation

Aurora Liiceanu Ph.D – Institutul National de Criminologie. 6 Septembrie 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback
Fenomenul downshifting
sau „dincolo” de top management

Despre noi se spune ca sintem o societate de supravietuire, o societate premoderna, ca avem comportamente de ev mediu, ca la noi violenta este mare, dar are expresii nemoderne sau premoderne. Nu ma refer la cruzime, ci la modul in care operezi sau treci la act. In ceea ce priveste fenomenul de downshifting, nu cred ca a aparut inca la noi. De ce nu cred? Downshifting-ul se refera la etica muncii, la valorile individului si felul in care el isi bugeteaza ca timp viata si la sensul pe care il da vietii in raport cu motivatiile lui, cu aspiratiile lui.

Downshifting-ul s-a nascut din acest refuz al societatii occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialista) de a nu te inregimenta, a deveni sclavul valorilor materiale si de ati consuma toata existenta alergind dupa bani, dupa o pozitie ierarhica. Din punct de vedere psihologic, inteleg ca downshifting-ul inseamna renuntarea la motivatia extrinseca si axarea pe motivatia intrinseca, acel refuz de a intra intr-o anume inregimentare (prin dresaj), refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de baza este ca, de fapt, calitatea vietii individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din punct de vedere material – nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti sa fi fericit, multumit in viata – ci de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel incit sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etica a muncii.

Downshifting-ul nu poate fi la noi, pentru ca noi sintem, dupa parerea mea, o societate care am demarat dupa ’90 in plin materialism grosolan si exagerat, in care banul si acumularea de bunuri materiale este o dominanta a vietii. Toata lumea priveste cu admiratie si invidie desfasurarea cursei achizitiilor materiale, lucru care in strainatate a inceput sa fie pus sub semnul intrebarii. Din aceasta perspectiva, un om din est (din tarile postcomuniste) o sa fie mai bine imbracat decit unul din vest, o sa isi doreasca o masina mai buna, o sa fie cum se spune, victima societatii de consum intr-un mod cu totul necritic, o sa-si ia tot ce este mai scump si o sa o faca ostentativ si in mod excesiv. Deci noi, in momentul de fata, sintem o societate cu valori materialist – excesive, spre deosebire de cealalta societate, in care oamenii profita de tot ce este modernitate, pentru a spori confortul vietii, dar si calitatea ei.

Eugen Dumbrava: Ce factori credeti ca favorizeaza tranzitia aceasta la ei, de la acele valori centrate
pe forma si nu pe continut, la cele de fond?
Aurora Liiceanu: Eu cred ca nivelul de la care pornesc ei este mult mai inalt decit al nostru. Adica

ei nu au o populatie care supravietuieste ca la noi si aceasta conditie bazala, minima, pentru a trai relativ decent, este realizata cam la toate categoriile sociale. Faptul ca exista oameni care stau pe strada, sau care refuza sa intre in alt tip de inregimentare, in aceasta ordine a vietii, tine si de o patologie sociala, care este legata de postmodernism, nu tine de saracie, pentru ca, in strainatate, abundenta de lucruri materiale face sa existe o anumita satietate. Cu alte cuvinte, cu doua perechi de blugi si cu zece maiouri poti traversa o vara.

Aceasta necorelare intre nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce in ce mai mica afirmarea de sine, trebuie sa semeni cu Cher, cu Britney Spears) si dependenta de altii, de grup, reprezinta o negare a unor principii psihologice adinci, care sigur modifica structura personalitatii. Nevoia excesiva de imitare – modelele celebritatii, admiratia pentru persoanele cu vizibilitatea sociala, care apar la televiziune, publicitatea, aceste identificari care se propun si care sint preluate cu totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea – a aparea pe sticla – este o oportunitate foarte cautata pentru ca vizibilitatea sociala poate avea efecte pozitive: gasesti o slujba, iti faci relatii, te poti cupla, poti sa faci aranjamente, te poti „marketa” etc.

Downshiftingul este un si un refuz al formei fara continut. Astazi, industria schimbarii, a denaturarii, sau a renaturarii chirugia estetica, de pilda – e la moda, pentru ca inegalitatea prin natura era singurul lucru care facea ca oamenii sa fie diferiti, cel putin din punct de vedere fizic.

Acum, daca se pierde acest lucru – cum este si firesc – posibila explicatie ar fi ca nu putea sa se nasca decit intr-o epoca in care s-a lansat transplantul si clonarea. Cineva spunea intr-un interviu ca „toti oamenii vor fi foarte diferiti, foarte frumosi, la fel”. Nu este decit o schimbare a formei, continutul nu conteaza. Imaginea este totul.

La aceasta idee a valorilor, ca problema epocii noastre se ajunge prin identitate, sintem in pline provocari ale identitatii: cine esti, ce alegi, de unde esti, din ce grupa faci parte, ori nici postmodernitatea nu trebuie luata cum este, lucru valabil si pentru modernitate. Revenind la aceasta chestiune, vreau sa spun ca avem foarte multa informatie, cimpul de alegeri este urias, dar ne lipseste discernamintul si ne lipsesc criteriile. De ce este bine asa si de ce nu este bine asa? Daca, inainte, opozitia dintre bine si rau avea o demarcatie clara, existau percepte religioase – asa e bine, asa nu e bine -, astazi nimeni nu iti spune ce e bine si ce e rau.

Tu trebuie sa alegi si sa suporti consecintele.
ED: Estimati ca vor exista niste apropieri intre marile companii si fenomenul downshifting, pentru
a impiedica exodul de capital uman catre aceasta deschidere a vietii?
AL: Nu stiu, ma gindeam ca exact acest evazionism va fi preluat de cineva care va vedea un

profit, l-ar prelua si apropia, l-ar transforma intr-un profit, in sensul ca nimic din ce rasare ca germene de interes nu ramine ascuns. Aici cred ca exista un pericol, pentru ca sint de acord ca s-a nascut transplantul. Apar, insa, si forme patologice ale unei intentiei bune de la inceput. De altfel, in cartea lui Beigbeder, chiar acest lucru se spune: ca te refugiezi pe o insula si acolo se reia acest ciclu, in sensul ca incepi sa te plictisesti sa ai numai natura, sa maninci, sa stai degeaba, sa ai multi prieteni si intri intr-un alt tip de nevroza.

ED: Vorbim de o limita a downshiftingulul, daca mergi catre extrema aceasta, te paste ruperea
totala de lume.
AL: Haideti sa luam fenomenul „hippies”, care sa zicem ca nu poti sa il vezi ca un downshifting,

insa intr-un fel de avangarda, poti sa il vezi daca fortam putin lucrurile. Refuz scoala, refuz caldura, refuz apartamentul, acest mit a lui Robinson Crusoe care ne bintuie din cind in cind si pe care se bazeaza si evadarea catre tara, catre rustic. Dar ce s-a observat pina la urma? La primele boli mai dure, au fugit la spital.

Prin urmare, e foarte greu sa iti asumi ceva cu totul nou. Cred ca ne trebuie elemente dintr-un
sistem de valori, sau dintr-o postura si altele din alta postura, pentru ca impreuna sa nu se

contrazica si sa nu sfisie individul in profunzimea lui, pentru ca, pina la urma, sintem convinsi si de beneficiile socialului. Aveam un prieten pe vremuri, care avea o casa la tara – ca sa vedeti un downshifting avangardist – si vroia sa se mute complet la tara. Era pictor. Dar era prea tirziu, era deja schimbat de oras, nu avea capacitatea de a recunoaste, sa spuna „nu mai sint in stare” sa-mi schimb stilul de viata… E groaznic sa recunosti ca ai pierdut ceva. Revenea in oras, dar din cu totul alte motive, cum ar fi ca il cauta lumea, in orice caz cauza nu era plasata in el, ci in afara lui.

Ideea este ca stilul de viata a devenit o problema, a alegerilor in societatea de astazi. La un moment dat, se spunea despre femei: te mariti repede, faci repede un copil, il cresti pina la 26, 27, 28 de ani si, la 28 ani, cu un copil mare, iti incepi viata. Poti face o facultate, esti inca tinara si poti sa iti reiei o alta viata. Se poate si invers, iti incepi cariera, lucrezi de innebunesti si la 34, 35 ani, cind esti pe ultima suta de metri, faci un copil. Acum la noi se poarta adoptia, anumite categorii, din varii motive s-au gindit sa impace si capra si varza si atunci isi fac o cariera, castiga bani si fiind si mai eliberate de maternitate, adopta copilul, ca o forma de a compensa frustrarile. Pe de alta parte, copilul devine o forma de lux, pot sa imi permit un copil in conditiile astea, nu ca il fac, sau il iau si il cresc, pentru ca eu fac banii, eu i-am facut si nu depind de nimeni. Este o actiune voluntar – monoparentala, la aceasta categorie. Avem foarte multe forme. Una peste alta, ideea este ca stilul de viata incepe sa preocupe foarte mult individul si cred ca, daca o luam filozofic, motivul, se naste din ideea aceasta a utilitatii vietii.

Inainte, viata se traia, acum trebuie sa ii gasesti o justificare.
ED: Adica, intii traiesti particica aceea de viata si dupa aceea iti mai trebuie alti 15 ani sa o explici.
AL: Exact. In orice caz, omenirea este extrem de pestrita si exista foarte multe formule pe care ti se

propun ca fezabile. Cind am zis de subdiviziuni, m-am referit, de exemplu, la casatorie. Vrei relatii seriale fidele, sau vrei hopuri, urcusuri si coborisuri, incet incet, ai facut o investitie in cineva, sau mergi in aceasta idee de relatii seriale. Ai de ales. Era mult mai comod cind ti se spunea cum trebuie sa faci. Era clar ca era inspre binele tau sa pre-iei un model. Acum esti pus in fata multor modele, submodele sau contramodele si trebuie sa alegi ce vrei. Ideea este ca viata nu are sens, ca trebuie sa ii dai tu un sens. Inainte, avea un sens in sine, acum trebuie sa ii gasesti tu sensul, ceea ce reprezinta o intreprindere destul de dificila. Uneori am vazut ca acest lucru poate fi si una dintre explicatiile sinuciderii la tinerii care nu gasesc acest sens. Cel care sa- ti spuna ca merita sau ca este o datorie sa traiesti. Generatiile mai vechi nici nu si-au pus problema, traiau pur si simplu.

ED: In privinta mediului romanesc spuneati ca downshifting-ul nu e de interes, de actualitate. Puteti face o
estimare, in privinta a ceea ce ar mai trebui sa treaca peste noi, ce ar trebui sa mai invatam, pentru a ajunge in
ipostaza de a marsa catre acest fenomen?
AL: Cred ca ar trebui sa fie mai multa bunastare materiala, pentru ca reflexia fata de propria
viata, in termeni mai evoluati, nu se face decit in momentul in care ai asigurate conditii de viata
decente.

Nu neg ca oamenii care sint foarte saraci nu isi pun probleme de ce sint in halul asta de saraci si de ce viata este atit de amara, dar o fac in alti termeni decit cei care au tot ce le trebuie, sau, in orice caz, sint multumiti si isi pun problema ce fac cu viata lor. Primii trebuie sa lupte ca sa traiasca, iar ceilalti trebuie sa dea un sens vietii. Este o mare diferenta.

Cind am citit despre downshifting, pot sa va spun ca mi-a venit in cap un banc destul de banal,
de altfel, care prinde extraordinar de mult acest fenomen:

Un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur si simplu si contempla marea. Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa mai ai barca asta prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia. Acesta incepe sa ii arate care sint avantajele: daca prinzi peste mai mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei un vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic. La care omul raspunde: « Si acum ce fac? »

Probabil ca acel om avea o casa deasupra capului, vremea era destul de ospitaliera cu el, peste putea sa isi prinda daca ii era foame si nu isi dorea sa intre in aceasta cursa. Pentru mine, este clar ca este un „shift”, o schimbare, de la motivatiile extrinseci, la cele intrinseci.

ED: Considerati ca oamenii care au beneficiat de provocarile downshifting-ului intr-o anumita
portiune a vietii lor vor fi capabili sa genereze alte valori pentru societate decit cele la care au
apelat initial, adica vor putea sa genereze valori postmoderne? Daca da, in ce sens?
AL: Cred ca da, in sensul ca poate sa arate faptul ca avea de mic mai multe motivatii, hobby-uri, de a fi

plasat mai realist intre principiul placerii si principiul realitatii, te face ca oricind sa te poti opri si sa ai ce face, sa nu ramii gol. Hobby-ul, cum se zice in sociologie, raspunde unui eu neutilizat. Vorbeam de principiul placerii si principiul realitatii: exista principiul realitatii, trebuie sa faci un pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie sa iti ramina ceva care, sa raspunda unor nevoi personale, sa-ti dea satisfactii. Este de dorit sa iti ramina permanent niste lucruri pe care vrei sa le faci. Trebuie sa stii ce sa faci dupa aceea. Sint foarte multi oameni care se plictisesc, care nu isi dau seama ca ar putea fi folositi, iar societatea nu ii foloseste, ei devin resurse umane care se irosesc.

Dar la noi exista acest curent – daca nu ti da bani sa nu faci. Aici remarc o deosebire fata de lucrurile bune pe care le-am descoperit in strainatate, ca mai poti fi util, ca mai poti sa te duci undeva, socializarea in orice caz este un fapt pozitiv, nu poti sa te retragi din lume.

Este nevoie, in aceasta viata, de relatii, ori pentru aceasta trebuie sa intelegi ca, uneori, ti se face un bine, ca lucrurile nu sint alba-neagra, ca sa poti sa spui ca te duci sa te ocupi de niste copii parasiti, sau de natura, dar daca nu imi dai nici un ban, mai bine stau acasa. E foarte gresit, pentru ca foarte multi oameni intra in depresie, tocmai pentru ca nu sint relationati, sau nu-si gasesc o utilizare. Acesta este un lucru negativ in societatea romaneasca. Sigur ca exista oameni saraci care trebuie sa alerge dupa bani si nu pot face astfel de lucruri, dar sint oameni care care ar putea sa faca ceva, dar care prefera sa stea pasivi.

Downshiftingul presupune o schimbare de stil de viata, pina la urma, stilul vietii se schimba total, dar pe de alta parte el nu putea sa apara la noi in societate, la noi este prematur sa admitem o asemenea evolutie. Nu neg insa ca sint oameni care ar putea sa faca downshifting si nu fac, ceea ce inseamna ca fie sint definitiv pierduti, fie ca nu au alte resurse, fie nu au nici o motivatie intrinseca, adica in sistemul lor de valori prietenia, natura, lectura, informatia, etc, nu exista.

In incheiere, as spune ca oamenii cauta frumusetea vietii in marile reusite si asa mai departe,
fara a acorda importanta gesturilor mici, cotidiene.

De fapt, acestea fac cursul vietii. Viata are si ceva care trebuie trait, adica munca e foarte buna, insa ideile despre munca si activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sint importante. Este ca atunci cind esti concentrat pe ceva si nu mai vezi nimic in jur

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: