jump to navigation

“Logica Baroului” 20 August 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

Un profesor — avocat — face cu un elev al său următoarea învoială:
„Până-n trei ani eu, profesorul, mă oblig a te face avocat perfect. Dacă primul proces ce-l vei avea îl vei câştiga, atunci îmi vei plăti suma cutare; dacă-l vei pierde, nu-mi vei plăti nimic.”
Cei trei ani s-au împlinit. Tânărul este avocat, după ce a depus un strălucit examen de admisiune la liberă practică.
Deştept băiat, dar ingrat. El refuză să plătească onorariul profesorului, care i-l reclamă cu stăruinţă.
Profesorul îl dă în judecată.
La înfăţişare, tânărul se apără astfel:
— Domnilor magistraţi, contractul dintre mine şi onorabila parte adversă spune că dacă voi câştiga primul meu proces să plătesc atâta, daca-l voi pierde să nu plătesc nimic. Or, acesta fiind primul meu proces, voi avea onoarea să pun, faţă cu dv., onoratei părţi adverse, următoarea dilemă:
Din două una — sau dv. îmi daţi câştig de cauză, respingând pretenţia reclamantului, şi atunci nu-i dau nimic; sau îi admiteţi d-sale reclamaţia şi-i daţi dreptate, şi atuncea eu pierz procesul, şi pierzând acest prim proces al meu, după clauza contractului nostru, nu am să-i plătesc nimic. Deci şi-ntr-un caz şi într-altul, nu voi avea să-i dau nimic: reclamaţia d-sale este nulă şi neavenită.
Tribunalul rămâne adânc pătruns. Se dă cuvântul reclamantului:
— Domnilor magistraţi, reclamaţia mea este dreaptă tocmai pentru că o fac: căci dacă, după contract, n-am dreptul a-mi lua onorariul decât în cazul când discipulul meu ar câştiga primul său proces, atunci cum viu eu şi cer acest onorariu înainte de a avea onorata parte adversă un proces? Cum viu eu să-i ocazionez acest prim proces şi să mă expun la acea grozavă dilemă pe care mi-a pus-o?
Vă voi arăta cum. Mai întâi îi fac acest proces, pentru că trebuie să-mi plătească înainte chiar de a avea un proces. Ce spune contractul nostru, ştim cu toţii: daca tânărul va câştiga primul proces, îmi va da atâta; dacă-l va pierde, nu-mi va da nimic. Apoi din două una:
Ori voi câştiga eu, reclamantul, partea adversă fiind condamnată să-mi plătească ce-i reclam; sau voi pierde eu, îmi veţi respinge reclamaţia, dând câştig de cauză părţii adverse în acest prim proces al său, şi atunci, după litera contractului, partea adversă este datoare să-mi plătească ce-i reclam.
Sentinţa:
„Având în vedere că atât reclamantul cât şi intimatul ar şi pierde şi ar şi câştiga, şi dacă ar câştiga şi dacă ar pierde:
Hotărăşte:
Respinge cererea reclamantului, dar condamnă pe intimat la plata datoriei.”

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: