jump to navigation

Andrei Plesu 21 Iulie 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

Tinerii nu rezonează la schimbare?

Depinde la ce tineri ne gândim. Eu cunosc tineri care se descurcă foarte bine în România de acum. Tineri care au făcut carieră în management, în advertising, în presă. Sunt câteva meserii unde cei care au avut abilităţi s-au descurcat imediat. N-am senzaţia, când îi văd la televizor, pe stradă, în locurile pe care le frecventez, că sunt o generaţie nefericită. Sunt „branşaţi”.

N-au nici dileme…

Par nişte oameni „rezolvaţi”. Există însă şi unii care n-au avut promptitudinea acomodării sau calităţile necesare pentru a se „aranja” şi care sunt partea tristă a generaţiei. Sunt inşi dezorientaţi, care sunt gata să facă orice, dar nu fac nimic, sunt dezabuzaţi, caută soluţii de moment şi trăiesc la întâmplare.

Aceştia mă indispun cel mai mult. Există, e drept, şi o categorie mică dar nu neglijabilă de tineri, am cunoscut mulţi dintre ei, care sunt excepţionali, care au fost la studii în străinătate, care au luat diplome strălucite şi cu care se întâmplă din două lucruri – unul: ori capată oferte atât de substanţiale în afară încât nu se mai întorc (ceea ce regret, fără să-i consider însă pierduţi, n-am această imagine dramatică despre „fuga creierelor”; cred că un român care funcţionează optim în America rămâne un român de care poţi să fii mândru în orice împrejurare; nu cred că trebuie să stea toţi aici, mai ales dacă nu au oferte onorabile); a doua categorie o reprezintă cei care se întorc totuşi, plini de bună intenţie, ştiind că vor avea mai puţin decât ce ar fi avut afară, dacă ar fi acceptat ofertele de-acolo, dar care sunt gata să rişte. Or tocmai ei sunt trataţi inadmisibil.

Cunosc tineri de prim nivel care sunt muritori de foame, pentru că nu pot intra în nicio universitate, în niciun institut de cercetare, şi caută expediente. Până la urmă, ori se pierd, ajung să facă orice ca să poată trăi, ori pleacă din nou, de data asta definitiv.

Dar de ce unii se întorc?

Se gândesc, probabil, că România este şi ţara lor. În România sunt foarte multe de făcut. Îmi aduc aminte că Noica ne spunea mereu asta, înainte de ’89: „Partea frumoasă cu România este că, aici, totul e încă de făcut“ E de făcut ceva, în toate domeniile. Sunt tineri care spun: „Mergem în România şi facem treabă!“ Dar, odată întorşi, află că la universităţi există catedre care funcţionează etanş, în care nu sunt acceptaţi decât tineri care clonează, servil, profesorii „tradiţionali“. Urmează o mare dezamăgire.

Din punctul meu de vedere nu cei care pleacă şi rămân în străinătate reprezintă „fuga creierelor“, ci cei care se întorc şi sunt nefolosiţi. Asta e ceva criminal.

Şi în politică, şi în universităţi, un schimb de generaţii s-a făcut…

Prin clonare! Se creează un raport nesănătos între „model” şi învăţăcel; modelul e „vechi”, nereformat, necompetitiv, iar învăţăcelul îl reproduce ca atare. Fie fiindcă e convins că aşa e bine, fie pentru că realizează că asta e calea spre promovare.

E vorba de impostură până la urmă.

Una dintre bolile severe ale României.

Tineretul pare să nu fi dezvoltat imunitate la impostură…

La „Colegiul Noua Europă“ am în fiecare an un grup format din circa 20 de tineri din domeniile cele mai diverse. Mie mi se par excepţionali, mă uit uimit cât de bine pregătiţi sunt şi aş vrea să-i văd folosiţi. De asta îi şi invit la Colegiu, ca să aibă un an de respiro până îi pescuieşte cineva. Mă deprimă extrordinar să văd asemenea capacităţi trăind marginal, rămânând într-un con de umbră.

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: