jump to navigation

Marius Berescu 18 Iunie 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

Logodnica mea, o apă curgătoare

O IUBEAM! Simplu, sincer, în întregime. Fără adjective, brizbrizuri ori jumătăţi de măsură. Pentru ea păstram cele mai sincere simţiri ale fiinţei mele. Îi înălţam în fiecare zi cele mai frumoase gânduri, iar vecinătatea ei transformau valorile umane în bunurile mele cele mai de preţ. Era centrul universului meu, şi eram tare fericit cu asta. Nu aveam nevoie şi nu îmi doream nimic mai mult. Braţele ei îmi erau casă, bucuriile şi tristeţile ei îmi erau anotimpuri, şi colindam amândoi vrăjiţi prin vreme.

Toamna avea să vină în acel an puţin mai devreme. Sfârşitul lui septembrie era deja plin de fructe coapte şi miros de gutui dulci. Atmosfera mă inspira şi îmi alimenta firea romantică. Colindam străzile Clujului gândindu-mă la ea. Chiar dacă era departe zâmbeam la gândul că aveam să ne revedem curând. Eram obişnuiţi cu depărtarea. Probabil asta făcea revederea de fiecare dată mai plăcută.

Trecuse ceva timp de când împărţeam cu ea dragostea mea copilă. Socoteam în mintea mea că în anul ce avea să urmeze am fi adunat o sumă rotundă de ani împreună. Depănam amintiri şi îmi lăsam paşii să mă poarte pe unde voiau străzile şi aleile. Clujul e mereu o forfotă la început de toamnă. Nici nu ştii cum te pierzi prin oraşul ăsta. Oricum, gândul îmi fugea doar la ea, şi era tot ce conta pentru mine în acea zi.

Am să îi cumpăr un inel! Am să îi cer să fie logodnica mea!!!” Aproape că strigasem în gura mare ultimele cuvinte. Tresărisem de entuziasm ca în faţa unei revelaţii. M-am oprit brusc în mijlocul străzii şi îi priveam în ochi pe trecătorii grăbiţi. Căutam parcă să împărtăşesc cu cineva bucuria mea involuntară.

Da, cu siguranţă am să fac asta! Simt din toată inima să o fac!” Am început să iau la rând magazinele mici cu bijuterii din centrul oraşului. Tremuram de emoţii, ca un copil care face o şotie pe ascuns.

Nu ştiam prea multe pe atunci. Nici măcar nu înţelegeam ce înseamnă sau presupune să ceri pe cineva să îţi fie logodnică. Nici nu mă interesa prea mult formalitatea în sine. Mă inspirasem din filme şi cărţi. Şi îmi plăceau sentimentele sincere ce mă năpădeau. Îmi plăcea ideea de a intra în asentimentul celui care cumpără inelul şi se emoţionează înainte de a cere mâna pe care să îl aşeze cu dragoste.

Cumpărasem cel mai frumos inel dintr-o argintărie micuţă şi cochetă. Era un inel fin, cu un model simplu, uşor ondulat. Pietricica era finuţă, centrată cu îndemânare într-un striu ondulat. O bijuterie! Dădusem pe el toţi banii pe care îi aveam. Dacă aveam mai mulţi i-aş fi dat pe toţi oricum. Fără nici o ezitare. Eram fericit să ştiu că pot face ceea ce simt.

L-am păstrat mult timp în cutiuţa lui de catifea grena. Aşteptam momentul perfect. Visam cu ochii deschişi la el. Dar venirea ei la Cluj m-a făcut să îmi amân sentimentele, emoţiile şi intenţia de a-i cere mâna. Avea să părăsească ţara pentru o perioadă. Şi am decis să aştept cât e nevoie, şi să îi cer mâna la întoarcere, ca semn al iubirii mele neclintite. Nu vroiam să grăbesc sau să forţez nimic în acel moment. Dar aşteptarea mea s-a dovedit în final a fi în zadar. Avea să nu se mai întoarcă niciodată în ţară, niciodată la mine.

Trecuseră 6 luni de la plecarea ei. Îmi linişteam după-amiaza pe malul Someşului. Era o zi însorită de primăvară târzie. Am scos din buzunarul de la haină cutiuţa catifelată şi am deschis-o cu grijă. Înăuntru, nemişcat, finuţ şi strălucitor stătea ineluşul cu pietricică şi design uşor ondulat. L-am privit îndelung şi m-am bucurat de frumuseţea lui. Aş fi vrut să îl păstrez, să mai sper că într-o zi îmi va îndeplini sentimentele şi îmi va întregi visele. L-aş fi păstrat chiar pentru altcineva, dar ştiam în sinea mea că acest lucru ar fi fost cel puţin lipsit de sinceritate. L-am privit pentru ultima dată, i-am închis cutiuţa catifelată, l-am sărutat, şi fără resentimente i-am făcut vânt în Someş.

Fii tu logodnica mea, apă curgătoare; tu, cea care le duci pe toate cu timpul! Fii tu cea căreia să îi încredinţez sentimentele mele sincere!

M-am logodit cu o apă curgătoare. Şi nu ştiu dacă povestea mea s-a încheiat sau nu acolo. Nici nu ştiu dacă mai contează prea mult asta. Tot ce îmi doresc acum e să pot iubi din nou cu aceeaşi emoţie. Cu aceeaşi simplitate, sinceritate şi întregime. Să pot dărui fără ezitare tot ce am adunat în aceşti ultimi ani de singurătate! Atât îmi doresc!

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: