jump to navigation

despre iubire… 17 Iunie 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

Iubirea nu este si nu poate fi ceva permanent. Căsătoria se bazează pe această idee complet greşită. Este o prostie să declari şi să te angajezi faţă de cineva că îl vei iubi veşnic. Cum poţi fi aşa de arrogant? Crezi că eşti stăpânul iubirii? Crezi că o poţi controla? Tu nu poţi controla un rid care îţi apare, cum îţi imaginezi că ai control asupra acestei forţe teribile? E ca şi cum ai crede că poţi controla tunetul. Nu poţi. Trebuie să-ţi cunoşti limitele şi să faci declaraţii responsabile. Te poţi angaja faţă de iubita ta să o ţii la curent cu sentimentele tale dar nu te poţi angaja să o iubeşti toată viaţa. Vrei să-ţi spun ceva? Nu e sigur nici măcar că o vei iubi şi mâine! Singurul lucru de care eşti sigur este iubirea ta de acum. Mâine.. vei vedea. Esenţa vieţii este schimbarea. Viaţa se schimbă de la o secundă la alta. E suficient să o vezi pe iubita ta lipită de un alt bărbat (în timp ce dansează) şi toată iubirea “veşnică” de evaporă. Tu nu poţi fi fidel decât la nivel de comportamente. Sentimentele sunt în afara controlului tău. Doar iubirea este fidelă, în mod natural. Când iubirea a plecat, a plecat şi fidelitatea sănătoasă. Au rămas măştile, ipocrizia, prefăcătoria sau sentimentul nevrotic al datoriei. Oamenii îşi doresc fidelitate însă ei de fapt îşi doresc să fie iubiţi. Şi pentru că ceva e mai bine decât deloc, acceptă în locul iubirii fidelitatea lipsită de conţinut (dar plină cu resentimente).

Poziţia mea este diferită. Când spun că apreciez fidelitatea spun că vreau să mă iubeşti. Sunt pretenţios, nu vreau fidelitate fără iubire. Dacă nu mă iubeşti spune-mi! Te voi preţui enorm pentru onestitate. Spune-mi şi apoi pleacă! Nu sunt omul jumătăţilor de măsură. Îmi place “calea de mijloc” însă în acest caz nu e loc pentru aşa ceva. Da, mă poţi iubi şi pe un alt nivel al fiinţei tale să nu mă suporţi sau să te temi de mine. E ok. Relaţia noastră poate conţine multe emoţii şi sentimente. Însă fundamentul ei este iubirea noastră împărtăşită. Pe acest fundament se construieşte şi se negociază totul. Fără iubirea împărtăşită relaţia nu poate exista aşa cum matematica nu poate exista fără cifra 1. De aceea îţi cer să fii cinstită. Nu vrei să fii cu mine? Ok, fă-ţi bagajul! Nu vreau să fiu cu o persoană care se preface, care se minte şi mă minte. Îţi este greu să îmi spui în faţă? Foarte bine, nu-mi spune. Însă de plecat trebuie să pleci. Sigur că o să mă doară. Însă prefer această durere sentimentului de a fi amăgit sau folosit. Vreau să îmi păstrez inima deschisă de aceea am nevoie de sinceritatea ta şi mizez pe ea. Şi dacă m-ai înşelat e bine ca o vreme să zbori prin alte văzduhuri. După ce rănile mele se închid, dacă amândoi vrem sau viaţa ne cere, ne putem vedea din nou. Putem începe o relaţie nouă, poate chiar o relaţie de iubire, viaţa este aşa de ciudată. Nimic nu e bătut în cuie. Există mereu loc pentru înţelegere şi iertare.

Aşa cum văd eu lucrurile, relaţiile hrănitoare presupun reciprocitate. Fiecare oferă ceva şi amândoi cresc frumos graţie acestui schimb. Doar relaţia părinte-copil poate fi puternic debalansată. Copilul nu poate oferi mult. Misiunea lui principală este să iasă din egocentrism şi asta o să dureze. Celelalte relaţii neechilibrate sunt în diferite grade nevrotice (le-am analizat într-o altă carte).

Iubirile neîmpărtăşite sunt doar încăpăţânări.

Nu mai ştiu cine a spus asta însă a nimerit-o la fix. Perseverezi într-o relaţie deoarece nu poţi accepta că celălalt este altfel decât îţi imaginezi tu. Nu poţi trăi cu durerea de a fi respins. Refuzi să te conectezi la realitate. Îi violezi spaţiul celuilalt, îl agasezi, încerci să-l culpabilizezi. Crezi în sinea ta că el te iubeşte însă din anumite motive nu vrea să-ţi arate. Fantezia ta e aşa de frumoasă, cum să renunţi la ea? Însă exact despre asta e vorba. Dacă vrei să mergi mai departe trebuie să-i dai drumul! Altfel viaţa te se blochează într-o himeră. Viaţa nu este înverşunată. Iubirea nu este nici agresivă şi nici maniacală. Tu îţi iubeşti propriile tale imagini şi idei. E nevoie să le laşi să plece. În acest punct se află evoluţia ta.

Iubirea unilaterală nu este iubire, este înşelătorie, fantezie, film. Într-o astfel de relaţie există mereu un copil ambiţios şi iraţional. Evident că el nu poate iubi. Iubirea hrănitoare este posibilă doar pentru adulţi, este un privilegiu al maturizării. Când studenţii mă întreabă la ce bun să te maturizezi, să pleci de-acasă şi să-ţi câştigi singur colţul de pâine le spun că maturizarea îţi oferă posibilitatea de a iubi aşa cum maturizarea sexuală îţi oferă posibilitatea de a face copii.

A iubi pe cineva sau ceva este unul din lucrurile pentru care merită să trăieşti.

Poţi iubi un copil, o prietenă, un bărbat, familia, comunitatea, etnia sau chiar specia umană. Poţi iubi cu pasiune o activitate:muzica, dansul, scrisul etc. poţi iubi câinii, pisicile, copacii, mediul înconjurător. Iubirea pentru orice fel de fiinţă sensibilă are un “ceva” pe care Martin Heidegger l-a pus în cuvinte:

A iubi un lucru înseamnă a-l ocroti în esenţa sa.

Cu alte cuvinte, iubirea înseamnă grijă. Nu poţi spune că iubeşti o floare pe care uiţi sistematic să o uzi. Nu iubeşti un câine pentru care nu-ţi faci timp să ieşi afară cu el. Şi sub nicio formă nu iubeşti un om dacă nu ai grijă de nevoile lui.

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: