jump to navigation

Rodica Baniceru 6 Iunie 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

„Am intrat în Valea Plângerii şi nu mai găsesc ieşirea.

Caut în lucrurile care, altădată, îmi bucurau viaţa şi nu găsesc.

În ultima vreme, cerul a mai căpătat culoare. Uitasem că cerul poate fi atât de frumos, de un albastru incredibil, dar sufletul nu mi-a tresărit.

Am căutat lumina şi nu i-am mai aflat strălucirea.

Mă lovesc tot mai des de trecerea timpului ca un orb de zidurile nevederii sale.

Azi dimineaţă, trecând prin parc agale, îmi sunau în minte gândurile pe care le aştern acum:

în copilărie mergi înaintea timpului, râzând inconştient şi fără griji de lentoarea lui. Îţi pare un moş căruia îi faci sâc, cu naivitatea că nu te va ajunge niciodată să te tragă de urechi.

Neliniştile tinereţii nu-ţi permit să realizezi că mergi în pas cu timpul, că el e călătorul de lângă umărul tău şi, deodată, te trezeşti că timpul, întinerit miraculous – nu ştii când şi cum -, ţi-o ia înainte, trece pe lângă tine râzând şi făcându-ţi sâc, şi nu mai ai nicio nădejde că-l mai ajungi vreodată din urmă.

Te umpli de amărăciune când vezi că distanţa dintre tine şi el se măreşte pe zi ce trece, că tu eşti moşul căruia un timp-copil nebunatic şi obraznic îi scoate limba şi simţi cum se apropie momentul – dar nu ştii când va fi asta -, când, cu o fluturare nerăbdătoare a mâinii, timpul te va scutura ca pe o petală ofilită din “corola de minuni a lumii”, căci ce-i pasă lui, ca stele cerului şi nisipul mării sunt cei cu care-şi continuă el jocul.

Şi-atunci, cu o disperare egală cu ardoarea cu care un copil îşi vrea dorinţele împlinite, îmi vreau şi eu timpul înapoi, cu lumina lui, cu personajele lui cu tot.

Îl vreau înapoi să-i fac o rugăminte: să-mi lase sufletul neatins de aripa sa vrăjită, căci nimic nu ma înspăimântă mai tare decât să se stingă candela spiritului.

Dar acum rătăcesc în Valea Plângerii şi nu găsesc ieşirea. „(Rodica Baniceru, Gandurile mele)

 

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: