jump to navigation

Eminescu 6 Iunie 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

„Pentru România cel întîi şi cel mai mare bine ar fi o curăţire a universităţilor noastre de semidocţii si simplii postulanţi cari îi ocupă catedrele şi introducerea unui alt mod de numire la ele, bazat pe incontestabile cunoştinţe, dovedite prin scrieri însemnate şi printr-un trecut ştiinţific însemnat, nu numai pe titluri academice cari dovedesc foarte puţin şi în multe cazuri nimic chiar.

Apoi ar trebui ca de la o epocă fixată să nu se mai admită în funcţiuni publice cei cari studiază în străinătate.

Nicăiri în lume nu se întîmplă aceasta.

În Germania şi Austria nu s-ar primi nimeni în vro funcţiune a statului dacă a studiat în Franţa şi viceversa.

Dar această chestiune e de cea mai mare greutate; ea este izvorul reputaţiilor uzurpate, a meritelor imaginare, şi cultura în străinătate va fi încă multă vreme rana cea mai adîncă a acestei ţări.

Ea ne face să nu ne cunoaştem ţara, să judecăm toate după calupuri străine, admiţînd pe acestea ca pe nişte valori absolute, ca pe nişte adevăruri nerăsturnabile, pe cînd ele nu sînt decît cristalizaţiunea unor stări de lucruri cari n-au nici o asemănare cu ale noastre.

Işi poate imagina cineva că oricare din aceasta generaţie de avocaţi şi intriganţi de meserie va înţelege cu atît mai puţin starea „Dobrogei” cu cît n-au fost capabili de-a înţelege starea propriei lor ţări, în care s-au născut şi a cării limbă de bine de rău o vorbesc.”

„Un ciudat mod de mişcare în societate se observă de mai mult timp încoace.

Tocmai băieţii cei mai blegi şi mai tîrzii la minte, cari se strecură sau nu se strecură cu chiu cu vai prin şcoalele secundare, au norocul de a pleca în străinătate, de unde se întorc ca viţelul din fabulă, adecă mai blegi — dar cu titluri şi cu aspiraţiuni nemărginite.

Cea dîntîi aspiraţiune a acestor tineri plini de speranţă este o zestre de 10—20000 de galbeni; a doua, deputăţia; a treia, funcţiunile înalte ale statului şi, în fine,fotoliul ministerial.

Astfel vedem oameni cari n-au nici atîta judecată proprie cîtu-i negru sub unghie grămădindu-se în Corpurile legiuitoare, în justiţie, la universităţi.

O cultură cîştigată prin cafenelele Parisului dă tinerilor români dreptul de a aspira oricît de sus.

Fiindcă însă pe calea regulată a unui stat bine organizat lucrul n-ar fi cu putinţă, întrebuinţează alte mijloace, se fac ciraci politici ai cutării sau cutării persoane, cîştigă o importanţă nemeritată de oameni de partid şi deodatănumai ce vezi răsărind cutare ori cutare reputaţie uzurpată, pe cari organele gaştei o laudă şi o ridică in ceruri, iar cetitorii cred,reputaţia se întemeiază, pînă ce la urma urmelor avem leit-poleit înainte-ne pe candidatul la minister.”

(Mihai Eminescu, 21 octombrie 1878, Timpul)

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: