jump to navigation

Mircea Eliade 6 Iunie 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback
„La şcoală.
Nici un semn de prietenie din partea colegilor,
nici un semn că le pricinuise un pic de bucurie însănătoşirea mea.
Când le dădeam ziua bună, înfiripau o vorbă-două şi se eschivau.
„A! ai venit?…
Ce ai avut?
Bine că te-ai vindecat…”
 
Parcă se rupse ceva din mine, parcă pierdusem ceva,
ceea ce cu câteva minute înainte simţeam că aveam.
 
Acuma îi cunosc pe toţi; interesul îi predomină.
 
Cum simt că unul ştie şi i-ar fi de ajutor în goana lor după note, „interesul lor”,
încep a-l lăuda, a-i ţine partea în discuţiuni,
sperând că, sub pretextul unei prietenii,
să-i poată „sufla” la lecţie.
 
Şi pentru ce toate acestea?
Pentru note sau „fiţuici” la teze, pentru un simplu semn pe care profesorul îl însemnează,
zice-se, cu mare seriozitate şi prudenţă, în catalog, un smoc de foi oficiale.
 
Bieţii oameni!
Pentru un nouă sau zece la istorie sau geografie sunt în stare să roadă cartea,
îmbuibându-se cu nume proprii, localităţi şi ani,
uitându-le a doua zi pe toate şi lăsând la o parte tot ce e principal din ştiinţă.
 
Iar când obţine „bine” ori „foarte bine” la toate şi-şi căpătă coroana,
se crede cel mai cult om, el premiantul,
pentru că cunoaşte pe de rost cinci geografii,
trei istorii, două algebre şi nu ştiu câte religii!
 
Bieţii oameni!…
Şi ca să-şi vadă idealul, nota şi coroana,
îşi epuizează forţele în hanalităţi fără de nici un folos,
nici poetic nici moral, iar dacă văd că nu au învins,
recurg la tot felul de lucruri nepermise, numai şi numai să ajungă.
 
Iată oamenii care o să învingă în lupta pentru existenţă.
Iată viitorii oameni de ştiinţă, alias şi de politică, care vor conduce universităţi,
vor întemeia societăţi şi vor răsturna tot ce nu corespunde gusturilor lor.
 
Când vor arăta certificatul de bacalaureat cu „foarte bine”,
toate porţile li se vor deschide, lor, premianţilor, dintre care foarte puţini merită numele.
 
Ca să ajungă, luptă, toceşte cartea fără să înţeleagă nimic,
dacă nu are protecţie, îşi capătă simpatia profesorilor
întrebându-i lucruri extra-şcolare sau dând dovadă că se „ocupă”,
bagă intrigi, nu leagă nici o prietenie trainică,
ci împarte numai duşmănii, iar peste 10-l5 ani, din fruntea statului, zâmbesc.
 
„Ei, eu am învăţat, prin muncă m-am ridicat aici, eu am învins.”
 
Aci nu minte.
A fost un învingător!
 
Şi acuma mă gândesc: ce-o să ajung eu?
Ca să-mi epuizez energia,
puterea de judecată în geometrie şi gramatică nu voi face pentru nimic în lume,
ca să „lupt” iarăşi nu o să pot,
căci nu intră în caracterul meu,
cu chimia fiziologică pe care o urmez sau cu ştiinţele naturale mor de foame sau
putrezesc într-un liceu de provincie.
 
Atunci?
Bine zicea bietul tata…
Un om sucit.
Da, da, un om sucit!
 
Acuma văd eu; de ce nu puteam suferi disciplina ce o credeam ridicolă din şcoală,
pe care însă toţi o acceptau fără discuţie,
de ce nu mă împăcăm eu cu programul şcolii,
fie el analitic sau nu,
care mă silea să repet ceea ce au repetat alţii de zeci de ani;
pe mine, fire independentă, ce nu-mi plăcea să fac ce făceau alţii,
de ce… etcetera, etcetera.
 
Da, eu trebuia să mă nasc peste câteva sute de ani.”
Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: