jump to navigation

Matei Vişniec 1 Iunie 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

N-a fost chiar aşa rău

Nu aşa, îmi spuse ea, nemulţumită
nu aşa prostule, neghiobule, neînvăţatule
nu ţi-am arătat eu ultima dată, unde te uiţi,
nu aşa ci pe dinăuntru

eu simţeam cum mi se topesc degetele
simţeam cum îmi îngheaţă vorbele în gît
de altfel i-am şi spus: simt că am o nucă de cocos
în gît
simt că alunec, că mă duc
n-o să mai pot rămîne mult la aşa o mare depărtare de lume

ea a rîs, m-a mîngîiat cu tandreţe pe lobul urechii
hai că n-o să mai dureze mult, mi-a zis
hai că n-a fost chiar aşa rău
încă două trei zile şi ieşim la lumină prost mic
ce eşti, stîngaciule…

**********************************

Când mă gândesc cât de mult am iubit-o… Timp de peste 20 de ani am iubit-o. De pe la vârsta de 11 ani am iubit-o când am scris prima poezie şi am publicat-o într-o revistă şcolară la Rădăuţi. Ca un nebun am iubit-o, ani şi ani de zile, zi şi noapte. Dormeam cu ea în gând, sufeream pentru fiecare cuvânt scris… Iar după fiecare poem izbutit sufeream şi mai mult întrucât mi se părea că nu schimbă imediat şi în mod radical mersul istoriei şi faţa lumii, aşa cum consideram normal că trebuie să se întâmple cu poezia.

Ca un câine bătut am iubit-o, ca un vagabond care-şi iubeşte libertatea, ca un hoţ de cai care-şi iubeşte calul furat. Am iubit-o şi am scris-o şi am slujit-o cu furie, chiar din momentul cînd am învăţat cum se scriu cuvintele. Am scris jucându-mă întâi cu cuvintele şi cu propria mea fiinţă, iar apoi cu propriile mele limite şi cu lumile imaginare pe care încercam să le captez prin cuvânt.

Am iubit-o cu furie dar n-am iubit-o până la capăt. Treptat, fără să-mi dau seama, poezia mea s-a transformat în teatru, a fost aspirată de piesele mele, s-a topit în replicile personajelor mele… Iar după aceea s-a topit chiar în cu totul altă limbă. De pe la vârsta de 30 de ani poemele mele s-au rărit din ce în ce mai mult… Mi-au trebuit vreo 17 ani ca să adun de un nou volum (în timp ce între 1980 şi 1984 am scos trei volume la rând!).

N-am iubit-o până la capăt dar ne-am despărţit frumos. Când am simţit că nu-i mai puteam da totul, i-am cerut iertare şi ea m-a înţeles. M-a înţeles aşa de bine încât m-a împins, cu o perfidie la care nu mă aşteptam, să întocmesc această antologie. Să aleg adică eu însumi ceea ce mi se pare mai bun din ceea ce eu însumi am scris ca un hoţ de cai care-şi iubeşte calul furat.

Tulburătoare şi perfidă, ce să zic, nu mă aşteptam la aşa ceva. Mi se părea că în toţi aceşti ani am ajuns să fiu sigur de două, trei adevăruri. Şi uite că iar trebuie luat totul de la început.

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: