jump to navigation

fobii sociale 26 Mai 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

“Am o adevarata oroare sa fiu tintit, sa fiu sub privirea celorlalti. Pentru mine, exemplul-tip de situatie penibila este atunci cand ajung cu intarziere intr-un loc unde toata lumea este déjà asezata si ma priveste intrand si instalandu-ma. Intr-un avion, spre exemplu: randurile acelea de fotolii, cu zeci de capete care depasesc spatarele si ochii lor care ma iscodesc, ma observa, ma scruteaza. Si stewardesele care ma privesc sosind din capatul culoarului, cu un aer stangaci, cu geanta mea, mergand ca un crab pe corridor. Daca este posibil, prefer sa fiu printre primii sositi intr-o sala de cinema, la teatru, la intalnirile de lucru, la petreceri… Pe cand eram student, nu suportam, sa fiu in primul rand al amfiteatrului, in fata tuturor, aveam impresia ca sute de priviri imi strapung gatul…”

“Daca reclam sa mi se schimbe friptura, chelnerul se va supara, va ridica tonul si toata sala ma va privi: oamenii  vor considera ca exagerez; unii vor rade, altii vor murmura; nu imi va mai schimba friptura si ma va servi prost pana la sfarsitul mesei; ma va face sa astept, o sa-mi serveasca mancarea rece; voi fi ridicol si prost servit pentru un nimic”

“Nu imi amintesc ca parintii mei sa fi primit prieteni acasa. Din cand in cand veneau unii membri ai familiei. Casa noastra era ca o mica lume inchisa , izolata ermetic de exterior: niciodata factorul postal sau alte personae care livrau ceva nu intrau in casa chiar daca ploua tare. Cea mai mica bataie in usa declansa o intreaga poveste. Toata lumea trebuia sa pastreze tacerea in timp ce unul din parinti mergea pe varful picioarelor sa vada cine este intrusul si daca este necesar sa I se deschida usa. Cand ma gandesc la asta imi dau seama ca este intr-adevar absurd, dare eu continui sa reactionez oarecum la fel: am mereu un val de neliniste la auzul soneriei de la intrare sau de la telefon, ca si cum un pericol ar aparea si m-ar surprinde nepregatit….”

“Mi-ar fi placut sa fiu popular, mai sociabil; sufar ca sunt singur, ca nimeni nu vine la mine, ca nu se gandeste la mine… Dar nu putem merge contra naturii noastre: am fost prea dezamagit de oameni sau, oricum, impresia asta o am. Mi-e teama sa ma descopar: orice gests pre celalalt imi produce teama pentru ca am senzatia ca ma dezgolesc si pentru ca stiu ca daca nu o sa mearga, daca voi fi respins, daca voi fi batjocorit, chiar intr-un mod anodin, m-as prabusi… Dar am acum 38 ani, copiii mei incep sa creasca sis a-mi inteleaga mai bine comportamentele; nu vreau sa ajunga ca mine…”

“Nu imi amintesc sa-l fi vazut in dificultate decat o singura data: eram toti la cumparaturi in oras si l-am intalnit din intamplare pe directorul lui – era sef de raion intr-un magazine. L-am vazut devenind umil si supus, facand plecaciuni si spunand ‘da, domnule, bine domnule’. Cand patronul s-a indepartat, a fost un moment de ezitare in intreaga familie; asistasem toti la scena in tacere. El a ramas nemiscat o secunda sau doua fara a reactiona, cat sa-si recapete personalitatea de pater familias. Dar avusesem timp sa vedem falia; abia acum imi amintesc despre asta, povestindu-va dumneavoastra trecutul meu”

“De ce anume mi-e frica, nu stiu nici eu prea bine. De privirea celorlalti, asta da, in aproape toate situatiile sau de fiecare data cand sunt descoperita, cand trebuie sa ma arat si sa ies din anonimat. Chiar pentru lucruri anodine: a semnna un cec, a cere o informatie, a spune coaforului ce doresc de la el… Dezvolt tot felul de viclesuguri incredibile pentru a ma descurca cu angoasa mea; ocolesc, inventez scuze, sunt o regina a eschivarii… Dar sunt epuizata, imi este tot mai greu sa infrunt viata.”

“Am oroare sa fac reclamatii in magazine, restaurant etc. Insa, cand trebuie sa o fac, cand, spre exemplu, sunt in compania unor personae in fata carora nu ma pot pierde, client sau femei frumoase, il chem. Pe chelner sa schimbe vinul sau sa dea muzica mai incet… Tot felul de lucruri pe care nu le-as face daca as fi singur.Adesea, pot infrunta anumite situatii daca o fac pentru altii: sa cer bani pentru mine este o mare jena, dar sa cer pentru altul este mai usor.”

“Problema mea este sa-I revad pe oameni. Pot sa controlez foarte bine primele intalniri, las impresia ca sunt in largul meu si de altfel chiar cred ca sunt. In astfel de moment inca nu am impresia ca sunt judecata, este inca prea devreme. Problemele vin mai tarziu. Cand ii revad, mi se pare ca oamenii asteapta ceva de la mine si, daca nu o vor obtine, o sa critice. Stiu, sau asa mi se pare, ca riscul de a-I dezamagi este din ce in ce mai mare pe masura ce ne revedem. Teribil este faptul ca aceasta se aplica atat in relatiile cu brutarul, cat si in cele sentimentale. Prefer sa merg kilometri intregi pentru a evita sa ma duc prea des la acelasi comerciant. Nu vreau sa devin o ‘buna clienta’ cu care sa se simta obligat sa faca conversatie. Cu barbatii este la fel: cu cat legatura noastra avanseaza, cu atat imi este mai frica ca am epuizat tot ceea ce este interesant in mine. Este ca si cum nu as avea decat o cantitate limitata de interes in ochii celorlalti, care s-ar risipi foarte repede…”

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: