jump to navigation

Maitreyi & Eliade 15 Mai 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

“Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan, și a nimănui altuia. Voi crește din el ca iarba din tine. Și cum astepți tu ploaia, așa îi voi aștepta eu venirea, și cum îți sunt ție razele, așa va fi trupul lui mie. Mă leg în fața ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, și tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupra-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pământ, tu nu mă minți, maica mea. Dacă mă simți aproape, cum te simt eu acum, și cu mâna și cu inelul, întărește-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscută lui să-i aduc, viață de rod și de joc să-i dau. Să fie îmbrățișarea noastră ca cea dintâi zi a mousoon-ului, maica mea, tot astfel să nu obosească inima mea în dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a născut departe, și tu, maică, mi l-ai adus aproape” (M. Eliade- Maitreyi)

Necazul este ca nu poti sterge nimic din ce s-a petrecut în viata ta. Tabloul ramâne asa cum a fost pictat. În literatura, scriitorul poate sa renunte la portiuni care nu sunt în armonie cu întregul, dar viata pastreaza totul, nimeni nu poate înlatura un singur rând macar, daca ar fi fost posibil, as fi sters cu toata puterea anul 1930 din viata mea. Sa-l las sa cada ca pe-o frunza de pe ramura vesnic verde a vietii mele; 1930, o frunza uscata ca dragostea mea pentru Mircea. Nu îmi mai amintesc fata lui, si chiar daca mi-o amintesc, nu mai simt nici durere, nici bucurie.”
(„Dragostea nu moare” de Maitreyi Devi)
Atunci am înteles ca nimic nu dureaza în suflet, ca cea mai verificata încredere poate fi anulata de un singur gest, ca cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodata nimic, caci si sinceritatea poate fi repetata, cu altul, cu altii, ca, în sfîrsit, totul se uita sau se poate uita, caci fericirea si încrederea adunata în atîtea luni de dragoste, în atîtea nopti petrecute împreuna, pierisera acum ca prin miracol, si nu supravietuisera în mine decît un întârîtat orgoliu si o cumplita furie împotriva mea însumi.”
(„Dragostea nu moare” de Maitreyi Devi)

„Există multă mângâiere în adevăr şi multă suferinţă în îndoială.”

“Ti-am privit frumusetea toata viata mea, totusi ochii mei nu sunt satui. Mi-am pastrat inima pentru tine pentru milioane de ani si totusi nu este alinata.”

” In noptile fara somn, focul maniei arde in inima mea, dar odata cu el ard si mania, prejudecata si toate valorile mele de altadata.
O palpaire de teama suie inlauntrul meu si arde totul in calea ei. Ma topesc ca o lumanare a carei lumina se imprastie de jur imprejur. Picatura cu picatura, lumanarea cea dreapta se inmoaie, topindu-mi vanitatea si setea de prestigiu.
Totul dispare in aceasta ardere. Eul meu, construit peste trecerea varstelor a fost incapatanat ca aceasta lumanare, dar astazi, flacara fricii l-a inmuiat. Oare frica sa fie? Numai de aceea sufar eu? La miezul noptii, pe cand privesc stelele, inteleg ca nu e asa. Ceva a crescut in spatele fricii, mai vast decat ea, si a distrus-o la randu-i. Este dragostea indestructibila, dragostea fara moarte. Flacara dragostei este cea care arde totul si incepe sa raspandeasca lumina. Lumina asta patrunde in adancul fiintei mele, in cel mai ascuns coltisor al inimii si toate fundaturile oarbe incepeau sa se lumineze. Toate pretentiile mele, toate autodeceptiile mele se evaporau, dispareau, am inceput sa vad imaginea intreaga a credintei.
Viata mea si-a dobandit un alt inteles. Mi-l amintesc, imi apropii fata lui pe jumatate uitata, vocea lui, drumurile lui tainice, mainile lui, gelozia lui si mai presus de toate, dragostea. Treptat am inceput sa acced catre o alta dimensiune. Este o alta existenta, in care binele si raul, credinta si necredinta, realitatea si fantezia acestei lumi imi par fara rost.
Coaja acestei lumi exterioare incepe sa crape si sa cada, mintea imi spune ca ocara si lauda sunt totuna, ca exista lucruri mai adevarate decat toate astea…”

(„Dragostea nu moare” de Maitreyi Devi)

“Pastreaza-ti cugetul clar si linistit,

ca apele unui lac adanc,

transparent ca lumina ochilor de corb.

Fundul lacului e adanc, deasupra apele sunt linistite.

Nu are nici un rost sa-l rascolesti acum si sa-l tulburi.

In acest suflet netulburat –

umbrele evenimentelor acestei lumi se vor topi singure.

Dar fa pace cu tine insati.

Accepta totul cu calm, accepta adevarul fara sa te superi.

Exista o minunata planta a frumusetii in tine,

radacina ei merge adanc,

iar la suprafata vor izbucni flori.

Asteapta, numai.”

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: