jump to navigation

Flavius Obeada 20 Februarie 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

Sunt momente cînd, mai mult forţat de împrejurări, ajungi să realizezi – în sfârşit, definitiv! – că atunci când aveai senzaţia că viaţa-ţi era o tabletă de ciocolată, chiar şi amară, te înşelai trăind într-o dulce reverie nevinovată şi inevitabil, pîndită de rânjetul realităţii. În astfel de momente revelatoare te cam apuci să tragi linie, să aduni, să scazi, să-ţi zgîrii cu creionul pe hîrtie minciunile, “dezamăgirile”, făcutele şi nefăcutele. Şi mai ales să nu mai speri patetic. Asta ar fi aşezarea la loc a lucrurilor. Desigur, unii dintre noi ne naştem aşezaţi la locul nostru, în locul nostru, şi viaţa nu ne înşală cu bucăţica de ciocolată. Ferice de cei ce sunt aşa, fiindcă nu trebuie să se supună jocului iluziilor şi deziluziilor, un joc de-a alba-neagra pînă la urmă.
Un asemenea moment este (sau poate fi) cel al deznădăjduitei lupte, fizice, cu neputinţa unuia dintre cei din jurul tău, unuia dintre “ai tăi” cum convenim să spunem. Astfel de zile vin pe neaşteptate de regulă şi te lovesc din plin în dulcile-ţi cotidiene tabieturi sau ritualuri. Ritmurile şi însemnătatea lucrurilor ţi se schimbă fundamental. Realizezi asta şi îţi spui că o să treacă în cîteva zile. Dar nu trece… Nu trece şi în fiecare zi trebuie să-l cari pe omul acela în spate, cîteva etaje pe săptămînă, la propriu, trebuie să-l hrăneşti, să-l speli, să-l duci la toaletă, să-i aşezi de zeci de ori pe zi perna sub cap, să ai grijă să-şi ia medicamentele, să fugi de la job ca să-i aduci medicul acasă sau să-i cauţi în tot oraşul reţetele “compensate, să-i răspunzi prompt tuturor cerinţelor rostite cu voce stinsă… Aşa se întind zilele şi la fel şi nopţile. Diferenţa dintre noapte şi zi e anulată de fapt prin cele cîteva ore de veghe nocturnă. Şi realizezi că tu nu mai eşti tu sau că acela care erai avea preocupări ridicol de banale şi că, poate, în definitiv, acela nu erai de fapt… tu. Realizezi că, deodată, timpul are altă cuprindere şi că lucrurile au altă valoare, bucuriile, alt preţ şi altă consistenţă. Îţi dai seama cît de stupid e acum să îţi doreşti să nu mai pierzi nu ştiu ce show la tv sau să cauţi nu ştiu ce model de telefon sau de pantofi, or să fii la curent cu imbecilităţile unora de-alde Băsescu şi Boc sau să te grăbeşti să răspunzi superfluului flux de cuvinte şi imagini ale postacilor plictisiţi în luxul anonim al timpului pierdut pe facebook sau aiurea prin alte spaţii virtuale de fervente… excogitaţii sau pasiuni.
Îţi spuneai, desigur, că ţie nu ţi se poate întîmpla aşa ceva. Îţi vedeai cursul existenţei a la longue, fără surprize, confortabilă, în termenii călduţi pe care credeai că ţi i-ai schiţat prin cele cîteva artificii socio-profesionale din trecutul imediat sau îndepărtat. Rîdeai în nas celor care-ţi catalogau hobby-urile drept mofturi burgheze, rîdeai în nas realităţii care, iată, te pîndea însă şi pe tine după colţ. Acum îţi dai seama cam care e greutatea vieţii tale, cînd speri să nu mai auzi şi mîine acel “mulţumesc” umil rostit fără vlagă de cel ajuns aproape umbră căruia îi aduci un pahar cu apă sau căruia îi arunci plosca. Îţi zici, te alini cu gîndul că, iată, te-ai maturizat, ai devenit mai responsabil şi că oricine trebuie să treacă prin asta şi că aşa trebuie să fie, aşa se cuvine, pentru ca lucrurile să reintre la un moment dat într-o “linişte normală” căreia, în sfîrşit, îi vei acorda adevărata valoare. Şi te mai întrebi, poate, ce păcate are omul ăla de ispăşit încît să îndure, să sufere atît şi chiar ce păcate vei fi având tu de plătit la rîndul tău.
Dar te muşcă, poate, şi gîndul dacă nu cumva după această schimbare a priorităţilor şi a cursului lucrurilor, după această “maturizare” nu va veni şi rîndul tău să cerşeşti fără putere în oase şi-n glas un pahar de apă şi dacă va avea cine sau dacă va vrea cineva să ţi-l aducă zile, săptămîni, luni sau poate ani la rînd… Şi nu-ţi mai vine, nu mai ai cum să rîzi în nasul realităţii şi nici să zici “mie asta nu mi se poate întîmpla”,  întorcîndu-te acolo la huzurul vechilor plăceri. Nu vei mai putea să te întorci acolo din simplul motiv că “acolo” nu mai există. Îţi mai doreşti, mai speri doar la privilegiul cîtorva ore de somn

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: