jump to navigation

Solomon Marcus 17 Ianuarie 2011

Posted by Innocentius in de-ale culturii.
trackback

INTELECTUALUL

Şapte feluri de intelectuali

Ce este un intelectual? Iată şapte posibile răspunsuri (altele nu sunt
excluse): 1) cel cu studii superioare; 2) cel care-şi foloseşte intelectul în mod
creator; 3) un om de cultură; 4) o persoană cultivată; 5) o persoană care se
simte atrasă de lucrurile spiritului; 6) o persoană care, prin comportamentul
ei social, se situează printre cei care creează şi exprimă conştiinţa de sine a
unei societăţi; 7) o persoană a cărei profesiune şi ale cărei surse de existenţă
implică o pronunţată activitate intelectuală.

Criteriul 1 se deosebeşte radical de celelalte, prin faptul că este precis;
existenţa diplomei universitare decide calitatea de intelectual. Pe această
bază, după 1948 au proliferat intelectualii, deoarece au proliferat diplomele
universitare. Fenomenul a căpătat amploare după 1989, prin înmulţirea ca
ciupercile a universităţilor, îndeosebi a celor particulare. Până în 1989,
intelectualii formau o pătură, în contrast cu muncitorii şi cu ţăranii, care
formau clase sociale. însă mulţi dintre intelectualii după criteriul 1 nu sunt
şi intelectuali după criteriile 2-6, dar manifestă o apropiere de cei după
criteriul 7, fără a se identifica cu aceştia; criteriul 7 include şi persoane fără
diplomă universitară, după cum unii diplomaţi universitari au ca sursă de
existenţă activităţi neintelectuale (fenomen foarte frecvent după 1989).
Prelungind criteriul 1, am putea considera o parte mai avansată a intelec-
tualităţii, alcătuită din cei care au obţinut titlul de doctor. Avem însă motive
să fim rezervaţi în ceea ce priveşte valoarea unora dintre aceste doctorate,
chiar numai şi pentru faptul că ele sunt prea multe. Introducerea distinc-
ţiilor de genul cum laude, magna cum laude şi summa cum laude a pus în
evidenţă faptul că lumea universitară românească nu este încă pregătită
pentru o evaluare de tip occidental în ştiinţă.

Dacă a fi intelectual după criteriul 1 este o chestiune de da sau nu, a fi
intelectual după oricare dintre criteriile 2-7 nu mai este un predicat binar, ci
o chestiune de grad. Eşti intelectual într-o măsură mai mică sau mai mare.
Dar şi aici societatea introduce procedee riguroase. în ştiinţă, caracterul
creator al unui rezultat este stabilit pe baza publicării sale în anumite reviste
internaţional recunoscute şi a impactului său în lumea specialiştilor. Arta îşi

are şi ea criteriile ei de evaluare la scară globală. Cu literatura problema este
mai complicată, datorită dependenţei ei de o anumită limbă. La toate aceste
capitole, suntem încă în urmă nu numai faţă de Occident, ci şi faţă de multe
ţări din Est, ca Polonia, Slovenia, Bulgaria şi Croaţia. Intelectualitatea Ro-
mâniei de azi se adaptează greu la metabolismul cu lumea, în domeniul
comunicării ştiinţifice şi culturale. De exemplu, s-a crezut, imediat după
1989, că dispariţia dictaturii va aduce o înviorare a prezenţei ştiinţelor
umaniste şi sociale şi a filozofiei din ţara noastră în revistele şi la editurile
occidentale, dar acest fenomen întârzie. Criteriul 2 este însă ilustrat cu
strălucire de cele câteva mii de tineri care au beneficiat după 1989 de burse,
stagii, doctorate în Occident. Aceşti tineri s-au antrenat de la început în
competiţia dură a valorilor, care se desfăşoară la nivel global. Cultura româ-
nească de azi prezintă o falie, asistăm la o ruptură între perspectiva globală
a unora şi perspectiva locală a celorlalţi. Desigur, şi unii, şi alţii practică un
jargon global, dar nu este greu de observat că un mare număr de universi-
tari manifestă o timiditate inexplicabilă în confruntarea cu exigenţele inter-
naţionale ale domeniului în care ei lucrează. Se publică încă insuficient în
limbi de circulaţie internaţională, în revistele cele mai importante şi la editu-
rile cele mai eficiente.

POŢI FI INTELECTUAL ÎN TOATE PRIVINŢELE?

Identificarea intelectualului cu omul de cultură (criteriul 3) pune proble-
ma modului în care înţelegem cultura: cu sau fără ştiinţă. Expresia „ştiinţa
şi cultura” sugerează reducerea culturii la partea ei filozofică şi literar-
artistică. Pe de altă parte, celebrul eseu „Cele două culturi” al lui CP. Snow,
publicat la mijlocul secolului XX, se referă la falia existentă între cultura
ştiinţifică şi cea umanistă şi în această privinţă nu avem. impresia că regimul
comunist şi evenimentele din decembrie 1989 ar fi produs vreo schimbare.
Mentalitatea generală, atât la nivel de instituţii, cât şi la nivel de persoane,
este aceea de a reduce cultura la „umanioare”. în momentul de faţă însă,
tabloul tradiţional al omului de cultură suferă modificări substanţiale, de
exemplu în legătură cu imposibilitatea de a mai concepe un om de cultură în
absenţa alfabetizării computaţionale. Sub acest aspect, cultura românească
este încă deficitară, un mare număr de oameni de ştiinţă, de filozofi, de
scriitori şi artişti sunt încă analfabeţi sub aspect informaţional şi compu-
taţional, fapt care le reduce considerabil capacitatea de creaţie şi comunicare
cu lumea.

Criteriul 4 tinde să asimileze pe intelectual cu cel care are o anumită
cultură generală, mai cu seamă în domeniul geografiei, istoriei, al filozofiei,
artei şi literaturii şi care cunoaşte vreo două limbi străine, accentul căzând
pe erudiţie, pe cunoştinţe; pe unii dintre reprezentanţii acestei categorii îi
vedem la concursurile de cunoştinţe la televiziune. împotriva aparenţelor, cei
mai mulţi dintre cei care satisfac acest criteriu nu satisfac nici unul dintre
criteriile 1, 2, 3 şi 4. Mass-media actuală încurajează, prin multe emisiuni,
confuzia dintre adevărata cultură şi tot felul de date şi informaţii anodine.

Cu criteriul 6 ajungem în inima problemei în discuţie, în legătură cu
care s-a vorbit uneori de „trădarea intelectualilor” şi se vorbeşte mereu de
răspunderea lor. S-a pretins că Einstein nu era încă un intelectual atunci

când a primit premiul Nobel pentru fizică; el a devenit intelectual abia atunci
când, în cel de-Al Doilea Război Mondial şi imediat după, a atras atenţia ţării
sale şi omenirii întregi asupra consecinţelor sociale ale utilizării energiei
atomice şi asupra responsabilităţii oamenilor de ştiinţă în această privinţă,
în acest sens, cât de mulţi intelectuali avem la ora de faţă, câţi am avut în
perioada comunistă şi câţi în intervalul 1990-2005? Nu dispunem nici
măcar de o evaluare aproximativă. La o privire superficială, domeniul socio-
uman pare a fi furnizat mai mulţi intelectuali decât cel ştiinţifico-tehnologic,
dar s-ar putea ca această impresie să se datoreze în bună măsură faptului
că cel dintâi dintre aceste domenii a fost întotdeauna mai mediatizat decât
cel de-al doilea. De exemplu, câţi români cunosc diferitele luări de poziţie ale
unor matematicieni din cadrul Universităţii din Bucureşti, în probleme de
interes general, în perioada comunistă? în schimb, sunt mult mai bine
cunoscute faptele similare de la facultăţile umaniste. Criteriul 6 ridică multe
probleme delicate, pe care nici măcar nu le putem schiţa aici. Aşa cum poţi fi
un mare savant fără a fi intelectual, poţi fi un mare poet fără a fi intelectual,
cred unii; aşa să fie oare? Nu mă simt capabil să răspund prin da sau nu la
această întrebare. Poţi fi un adevărat profesor fără a fi intelectual după
criteriul 6?

Criteriul 7 este prezent în unele dicţionare româneşti, dar se dovedeşte
tot mai precar, faţă de metamorfoza continuă a profesiilor.

Am lăsat la sfârşit criteriul 5, care figurează într-o ediţie din Larousse şi
surprinde un aspect esenţial al intelectualului adevărat; aproape că vrea să
spună că intelectual te naşti, nu devii. Nici diploma universitară, nici publi-
caţiile, nici poziţiile ocupate, nici lecturile nu-ţi conferă automat nevoia de
hrană spirituală, gustul şi rafinamentul lucrurilor inefabile ale spiritului, dar
le pot ameliora şi dezvolta pe acestea, dacă predispoziţia este instalată. Un
exemplu care ilustrează criteriul 5 este Alexandru Paleologu. Dar ce ne
facem cu faptul că acelaşi Paleologu era un analfabet computaţional? Sun-
tem condamnaţi să fim intelectuali numai în anumite privinţe? în ce măsură
sunt criteriile de mai sus în relaţii de compatibilitate şi cooperare şi în ce
măsură sunt ele în relaţii conflictuale? Discuţia abia de aici începe.

Anunțuri

Comentarii»

1. Fifi - 17 Ianuarie 2011

Fara a avea pretentia ca dupa lecturarea ei, vei reusi sa raspunzi la intrebarea delicata ce deschide aceasta postare, sunt sigura ca vei putea macar sa faci o paralela, pentru tine si cititorii tai, intre conditia si modul de formare/desavarsire al intelectualilor romani, inainte si dupa ‘evenimentul numit revolutie’,parcurgand scrierea „Prin perdea”(pe care intamplator sau nu o citesc acum)editata la Polirom in toamna lui 2009, sub semnatura Aurorei Liiceanu. Felicitari pentru subiectele alese si…izbanda maxima in tot ce iti propui sa realizezi!

2. dr.ralux - 23 Ianuarie 2011

Adevarul despre ghinda este copacul.Hegel 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: